- Publicitate -

Parcări contra-cost la blocurile din Ploiești. Cât costă și cum vor fi închiriate

Aleșii locali ploieșteni au aprobat, luni, 30 martie, proiectul prin care parcările de la blocurile din Ploiești vor fi închiriate contra-cost. Atribuirea locurilor de parcare se va realiza etapizat, în funcție de infrastructura existentă și de posibilitățile de amenajare de noi locuri de parcare.

- Publicitate -

Citește și: Ploiești, orașul în care 110.000 de mașini caută 14.000 de locuri de parcare

Ploieștenii vor plăti, începând cu 2026, pentru închirierea locurilor de parcare de la bloc. Atenție, însă! Atribuirea locurilor de parcare se va realiza etapizat, în funcție de infrastructura existentă și de posibilitățile de amenajare de noi locuri de parcare.

- Publicitate -

Tarife pentru locurile de parcare

Tarifele de bază pentru închirierea locurilor de parcare la bloc au fost stabilite în funcție de zona de fiscalitate.

  • Zona A – 500 lei/an
  • Zona B – 400 lei/an
  • Zona C – 300 lei/an
  • Zona D – 200 lei/an

Cum vor fi închiriate locurile de parcare

Parcarea în zonele de reședință și domiciliu va fi permisă numai pe baza unui permis emis de compartimentul de specialitate din cadrul Primăriei.

Citește și: Parcări cu plată pentru ploieștenii care stau la bloc. Reacții: „Când pui carul înaintea boilor…”

- Publicitate -

Conform proiectului aprobat, se va atribui câte un loc de parcare pentru fiecare unitate locativă, la domiciliul sau reședința solicitantului, în ordinea depunerii cererilor, la tariful de bază. Sunt exceptate persoanele care dețin deja locuri de parcare sau garaje.

Solicitanții care nu au primit un loc pot utiliza gratuit locurile existente pe trotuare, căile de circulație și zonele adiacente, până la finalizarea procedurii de atribuire.

Cine poate închiria locuri de parcare în Ploiești

Solicitanții trebuie să depună o cerere pe platforma online dedicată, în termenul stabilit de Primărie. Solicitanții trebuie:

- Publicitate -
  • să dețină un autovehicul în proprietate sau în folosință (leasing sau contract), cu ITP și RCA valabile;
  • să fie persoane fizice cu domiciliul sau reședința în zona arondată parcării;
  • să nu înregistreze datorii la bugetul local.

Programul parcărilor de reședință

  • Permisul permite parcarea în intervalul 16:00 – 08:00, de luni până vineri.
  • În intervalul 08:00 – 16:00, locul poate fi utilizat de titular doar dacă este liber.
  • În weekend și în zilele de sărbătoare legală, titularul are drept de utilizare exclusivă gratuită a locului.
  • Pentru persoanele cu dizabilități, locurile de parcare vor fi atribuite gratuit, conform legii.

Proiectul de hotărâre a fost votat cu 14 voturi „pentru”, 6 voturi „împotrivă” și o abținere. Aleșii locali de la PSD și AUR nu au votat proiectul.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

80 COMENTARII

    • Asteapta ,ca sigur o sa si mearga cand or intra cei 10 pe acelasi loc,ca undeva la 10 masini pe un loc sunt acum. Sa vezi ce o sa te distrezi 😂

      • De unde ai scos numărul ăsta ’10’? Iar citești fake news hAUR?Ironia la o parte, oricum parcăm pe unde apucăm, doar pe scară mai lipsește. Măcar acum vom avea un pic de ordine și de control.

        • Dacă n-ai fi țață propagandistă, te-ai informa corect.
          Conform publicației pe care văd că o urmărești „Ploieștiul are 2.101 parcări publice cu plată, iar alte 13.409 parcări figurează în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public”. (Textul a fost copiat de pe observatorulph.ro).
          Conform aceleași publicații „Numărul autoturismelor care figurează în evidențele Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești a ajuns la peste 110.650”.(Textul a fost copiat de pe observatorulph.ro).
          Corect, ai dreptate, Marin a greșit : SUNT „DĂCÂT” 9 MAȘINI PE UN LOC. Ai fost și tu olimpic la mate?

          • @ValiF
            Corect ce ziceti.
            Dar 90% parcheaza pe strada.
            Vedeti zona: Ec. Teodoroiu, Mos I. Roata, Predeal si cate zone cu case sunt.
            Fara numar.
            Aici trebuie taxat si cel care casa pentru ca superconsilierii nici nu inteleg si nici ca pit intelege dinamica abuzului in parcare.
            Si lasata o paine de mancat pentru Politia locala sa sanctioneze parcarea neplatita pe strada.
            Sa-u puneti la dat amenzi.
            Sa disciplinam!
            Merci,

          • de ce s-au facut multe strazi cu sens unic !….pt. ca o banda sa fie destinata parcarii !…..de ce s-au ingustat trotuarele…pt. a putea parca masina ! p.s. 180.000 locuitori/ploiesti din care cel putin 50% sunt minori + pensionarii de la 75 de ani in sus…care nu au masinii sau nu pot conduce !….concluzia …spatii de parcat nu sunt din 2 motive…1.mai multe masinii pe apartament si 2.masinile de firma,autoturisme+dubite/dube !

        • Am arătat, jumătate de oră după postarea ta, cum se ajunge la acel raport.
          „Conform publicației pe care văd că o urmărești „Ploieștiul are 2.101 parcări publice cu plată, iar alte 13.409 parcări figurează în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public”. (Textul a fost copiat de pe observatorulph.ro).
          Conform aceleași publicații „Numărul autoturismelor care figurează în evidențele Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești a ajuns la peste 110.650”.(Textul a fost copiat de pe observatorulph.ro).
          Corect, ai dreptate, Marin a greșit : SUNT „DĂCÂT” 9 MAȘINI PE UN LOC. Ai fost și tu olimpic la mate?”
          Datele sunt prezentate pentru luna OCTOMBRIE 2025.

  1. Teoretic, e foarte bună ideea. Practic, dacă plătim locul de parcare,garantează primaria că nu se prăbușesc arborii peste mașini? (În cartierul Mihai Bravu sunt arbori vechi, cu trunchiuri foarte strâmbe, care nu au fost toaletați nici macar o data)

      • Speranta moare ultima!
        Dar vor fi abuzuri!
        Pornind de la exemplu clasic ca o familie detine 3(TREI) auto si o pila la Primarie in mod sigur acea familie va avea 3 cereri depuse inaintea celorlati cetateni.
        😮
        Mai mult cred ca se vor inventa de alde Chirirță, Geamanu, samd de la Primarie, locuri de parcare pe spatii verzi, parc eventual trotuare.
        😦
        Cea mai buna solutie ar fi in stabilirea tarifelor functie de numarul de autoturisme detinute:
        – Zona A si B -1.000 lei pe an pentru un autoturism.
        – Zona C si D -500 lei pe an pentru un autoturism.
        Apoi:
        Pentru doua autoturisme:
        A si B -.2.000 lei pe an pentru un autoturism.
        – Zona C si D -1.000 lei pe an
        Pentru trei autoturisme:
        A si B -.3.000 lei pe an pentru un autoturism.
        – Zona C si D -2000 lei pe an.
        Sumele sunt nodeste chiar la indemana tuturor, de platit o singura data ca la impozite cu emitere unui talon cu plata taxei.
        Pentru neachitarea unwi taxe locale Politia locala sa dea amenda cu suspendarea permisului.

        Acum cand Politia Locala are temei legal sa amendeze pe toti care parcheaza ilegal trebuie si o abordare pecuniara pentru a disciplina parcarea auto.
        Toti parcheaza pe unde vor si esti injurat daca-i atragi atentia ca face un abuz.
        Altfel Ploiesti-ul ramane in epoca de piatră!😎
        Nota:
        Cumnatul neu locuieste in Cibinului, bloc A12 si facea mucalit o observatie:
        Pe scara asta din 15 apartamente: 5 ap.au cate 3 auto,, 4 apartamente au cate 2, auto 1 apartament are 4 auto si 3 au cate un auto.
        Cui sa dea Primaria loc de parcare?
        Daca nu baga taxare?😡

  2. Se vezi acum scandal intre vecini ca nu sunt suficiente si sa vezi . 😂😂. Deja ati inceput cu vrajeala ca nu se spune unde cand se depun acte,totul e pe ascuns intai😂

    • scandaluri intre vecinii sunt in fiecare zi ! p.s. cei care au cate 2/3 cotete de 500-1000euro !…la CASAT cu ele…sa vezi locuri de parcare + cele de firma duse la locul lor !

  3. Un proiect nedocumentat facut pe repede inainte pentru a mai stoarce bani de la ploiesteni.
    Hai sa luam bani doar pentru ca tragem 2 linii pe asfalt.

  4. Este greu cand nu mai ai buget la primarie si nici guvernul nu te mai accepta cu mana intinsa…Atunci votezi in disperare abominatii- cum este si aceasta idee- FARA un inventar al nr exact de locuri de parcare, FARA aplicatie dedicata pt locuri de parcare si plata INAINTE de a vota ….Disperarea dupa banii oamenilor ii fac sa voteze halucinant. Totul pt a incasa si a-si tine locul de munca platit de stat ( sau de locuitori , in acest caz )

  5. In sfarsit.
    Dupa cum am mai comentat si in alt articol, imi mentin parerea:

    „Avantajele vopselei pe jos sunt numeroase:

    – pleci seara, te intorci seara, gasesti tot locul pentru care platesti si nu mai pierzi timp si stres;

    – un autovehicul per apartament inseamna ca toti vor avea drepturi egale, in limita locurilor, diferenta fata de situatia de criza actuala este ca apartamentele cu multiple masini nu vor mai putea locuri in plus abuziv, cu aceeasi masina;

    – vehiculele comerciale nu vor mai putea ocupa locurile din jurul unitatilor rezidentiale;

    – trasarea cu vopsea inseamna organizare mai buna, 4 masini nu vor mai putea ocupa 5 locuri, fiecarui sofer i se va impune un spatiu strict, adica in esenta se pot castiga locuri in plus doar prin prisma acestui fapt;

    – daca ai noroc sa ai oportunitatea de a plati propriul loc de parcare, inseamna ca ai si drepturi, nu doar obligatii;

    – se termina cu certurile si stresul intre vecini, regulile clare scot din ecuatie stergatoarele ridicate, biletele in geam sau blocatul rotilor „ca asa s-a obisnuit lumea”;

    – accesul masinilor de interventie (pompieri, salvare) nu mai este blocat de masini lasate aiurea in unghiuri moarte, deci castigam si la capitolul siguranta;

    – dispar epavele si masinile abandonate, cine tine o masina de pomana pe domeniul public nu o sa mai plateasca abonament pentru ea, deci se elibereaza locuri in mod natural;

    – aspectul vizual al zonei se schimba radical, trecem de la haosul de pe trotuare la o imagine de oras civilizat, unde pietonii chiar au pe unde sa mearga;

    Desigur ca se pot gasi terenuri pentru parcari supraterane, caci cele subterane sunt prohibitiv de scumpe, terenuri alocate bisericilor in primul rand din spatiul public, unele au curti kilometrice cu iarba, neutilizate, problema este bugetul, dar si timpul, caci ar dura ani sa se proiecteze si sa se contruiasca.
    In schimb amenajarea oficiala si legala a unor locuri se poate face ACUM, asa cum este in orice alt oras.

    Cei cu doua masini sau care cumva nu apuca un loc, parcheaza ca si pana acum, pe unde apuca, nu se schimba nimic, dar cei care SUNT DISPUSI sa plateasca, lasati-i sa aiba aceasta optiune.”

    • Nu va ganditi ca nu ei au facut aceste parcari ? Ca au fost facute pentru utilizarea gratuita de catre ploiestieni ? Ei trebuiau sa voteze taxarea la locurile de parcare facute de ei ! Asa era corect !

      • Nu exista locuri de parcare gratuite. Daca nu este prezent indicator de P (arcare) existent, nu ai voie legal sa parchezi. Faptul ca nu esti amendat dupa o zi doua, 3 ani, nu inseamna ca ai voie.
        Nu va inteleg mentalitatea asta de a fi indreptatiti de a putea parca pe ORIUNDE pe domeniul PUBLIC, gratuit.

        • Nu oriunde pe domeniul public ! Aici este vorba de parcarea de resedinta ! Comunistii au facut majoritatea blocurilor si locurilor de parcare si le-au lasat gratuit ! Volosevici a facut o multime de locuri de parcare tot gratuite ! Actualul primar vine si pune taxa ! Repet, moral este sa puna taxa pe ce a facut dansul ! De aceea l-au votat oamenii sa le puna taxe si sa le ia si putinele facilitati gratuite ? Asta a spus in campanie ?

      • Citat din articol : „Conform proiectului aprobat, se va atribui câte un loc de parcare pentru fiecare unitate locativă, la domiciliul sau reședința solicitantului, în ordinea depunerii cererilor” . Citește articolul înainte să-ți dai cu părerea, „deșteptule” .

    • Ba, ești în România! Unde te trezești? Te-ai dus cu capul de fericire pentru mizeria asta de hotărâre! În ordinea depunerii însesmnă rude, prieteni, cunoștințe la primarie, șmecheri cu șpagă, restul pe lângă. Nu sunt locuri, amețitule!

    • Textul acelui individ nu este doar naiv, este o insultă la adresa logicii elementare într-un oraș măcinat de corupție. Tipul trăiește într-o bulă de cristal, ignorând complet jungla administrativă din Ploiești.
      Iată realitatea, așa cum o știți, care demonstrează ridicolul afirmațiilor acestuia.
      ​Individul respectiv nu propune civilizație, ci feudalism urban. Iată de ce discursul lui este o colecție de aberații:
      1. ​„Primul venit, primul servit” = Dictatura Pilelor: Să crezi că într-un oraș ca Ploieștiul ordinea depunerii cererilor va fi cronologică și cinstită e de o naivitate cruntă. În realitate, „băieții deștepți” din primărie vor avea cererile gata completate cu o seară înainte. Ce numește el „organizare”, pentru restul cetățenilor va fi „uși închise”. E o invitație directă la șpagă și trafic de influență sub paravanul legalității.
      ​2. Vopseaua nu creează spațiu, doar îl îngrădește: Individul debitează o aberație matematică susținând că se „câștigă locuri” prin trasare. Într-un oraș unde mașinile sunt deja bară la bară, trasarea oficială (cu distanțe legale de siguranță) va reduce numărul total de locuri disponibile. El se bucură că primăria îi vinde aer la suprapreț, în timp ce vecinii lui vor fi împinși și mai adânc în haos.
      ​3. „Drepturi, nu doar obligații” – O aroganță de castă: Argumentul că „cine e dispus să plătească să aibă opțiunea” este definiția segregării. Spațiul public nu este un magazin de lux unde cine scoate banul primul are prioritate la trotuar. Este un bun comun. Să apluzi faptul că unii primesc „drepturi” prin simpla viteză de a depune o hârtie înseamnă să accepți transformarea cartierului în proprietate privată a celor cu „intrare” la primărie.
      4. ​Fantezia cu Biserica și Parcări Instant: Propunerea de a betona curțile bisericilor „acum” arată că individul nu are nicio noțiune de proprietate, urbanism sau legislație. E un amestec de populism ieftin cu disperarea celui care vrea locul lui „pe persoană fizică”, indiferent de realitate.
      ​5. Siguranța de fațadă: Să pretinzi că vopseaua pe jos aduce salvarea și pompierii e o glumă proastă. Atâta timp cât nu construiești spații noi, mașinile care nu au „prins” loc cu plată vor bloca și mai rău intersecțiile și trotuarele din jur. Haosul nu dispare, se mută 2 metri mai încolo, pe spatele celor care n-au avut „norocul” unei cereri aprobate.
      ​6. Verdictul: O complicitate toxică
      ​Individul nu vrea un oraș civilizat; vrea confortul lui personal, obținut prin excluderea altora. El validează un sistem opac de atribuire a locurilor de parcare, transformând un eșec administrativ (lipsa locurilor de parcare) într-o „oportunitate” pentru elitele locale. Este exact genul de cetățean care „unge” sistemul și apoi se miră de ce orașul e blocat în corupție.

      • Vezi ca stiu si altii cum se foloseste LLM:

        1. Despre „Primul venit, primul servit” și corupție
        Sistemul cronologic nu este o invitație la șpagă, ci standardul european de gestionare a resurselor limitate. Implementarea unei platforme digitale cu „timestamp” (marcare temporală) transparent și public elimină factorul uman și intervenția funcționarilor. A refuza orice regulă de teamă că va fi încălcată înseamnă a accepta perpetuarea haosului actual sub pretextul integrității.

        2. Despre vopsea și eficientizarea spațiului
        Deși vopseaua nu „creează” materie, trasarea corectă elimină parcarea iresponsabilă unde o singură mașină ocupă spațiul a două locuri prin poziționare neglijentă. Mai mult, marcarea legală obligă primăria să asigure vizibilitatea intersecțiilor și accesul echipajelor de urgență, lucruri ignorate total în „jungla” actuală unde se parchează pe colțuri sau pe hidranți.

        3. Despre „Drepturi vs. Bun comun”
        Spațiul public este, într-adevăr, un bun comun, dar ocuparea lui permanentă de către un obiect privat (mașina) nu este un drept gratuit universal. Taxarea reprezintă închirierea acelei suprafețe către comunitate. Veniturile colectate pot fi direcționate exclusiv către construirea de parcări supraetajate, transformând astfel un „bun comun” static într-o resursă care generează soluții pe termen lung.

        4. Despre utilizarea curților instituțiilor (inclusiv Biserica)
        Aceasta nu este o fantezie, ci o practică de urbanism inteligent numită „shared parking” (parcare partajată). Multe orașe europene au protocoale prin care curțile instituțiilor sau entităților private, care rămân goale pe timpul nopții, sunt deschise rezidenților. Este o optimizare pragmatică a asfaltului deja existent, nu o lipsă de noțiuni juridice.

        5. Despre mutarea haosului „2 metri mai încolo”
        Reglementarea este singura care permite sancționarea. În prezent, fără locuri trasate și atribuite, poliția locală are dificultăți în a amenda parcarea neregulamentară într-o zonă gri. Odată ce sistemul este clar, oricine ocupă trotuarul sau intersecția nu mai are scuza „nu am avut unde”, permițând eliberarea căilor de acces pentru pompieri și pietoni prin aplicarea riguroasă a legii.

        6. Verdict: Civilizație vs. Status-quo
        Argumentul că reglementarea este „complicitate toxică” este o eroare logică. A te opune oricărei forme de organizare pe motiv că sistemul e imperfect nu face decât să mențină actualul „feudalism” al celui mai puternic sau al celui care ocupă locul cu un bidoane de apă. Trecerea de la „legea junglei” la un regulament administrativ, chiar și perfectibil, este singura cale spre un oraș funcțional.

        • Mai nimerești niște taste pe tastatura unui computer, dar ignori complet realitatea juridică și administrativă din România. Folosești concepte din Elveția aplicate la un proiect de hotărâre din Ploiești care tocmai a fost votat și care spune negru pe alb că „cine nu prinde loc, poate parca pe trotuar”
          Tu nu aperi civilizația, ci o măsură disperată a unei primării leneșe care nu a construit nicio parcare etajată, de orice fel ar fi ea, dar vrea să încaseze bani pe asfaltul deja existent. Când un bebeluș în cărucior va fi obligat să meargă pe carosabil printre mașini pentru că tu ai vrut „vopsea pe jos”, să-ți amintești de textele tale frumoase despre urbanism.

          • Argumentul tau pare generat de un algoritm setat pe indignare generica, dar ignori realitatea tehnica: haosul actual e platit de toti prin trotuare blocate.
            Conform OUG 195/2002 si HG 1391/2006, parcarea pe trotuar este permisa legal doar daca este marcata oficial si lasa obligatoriu un spatiu de cel putin 1 metru pentru pietoni. Practic, reglementarea aduce fix protectia pentru carucioare pe care o invoci fals, spre deosebire de jungla de acum unde fiecare lasa masina cum il taie capul.
            Regula generala, conform Art. 142 din Regulament, interzice oprirea si stationarea pe trotuar. Singura exceptie legala este cea in care administratorul drumului (primaria) amenajeaza special acele locuri, le marcheaza cu vopsea si instaleaza indicatoare. Chiar si in acest caz, este obligatoriu sa ramana liber un culoar de cel putin 1 metru pentru pietoni, iar masinile nu trebuie sa incurce circulatia pe prima banda a drumului.

            O modificare importanta a venit si prin decizii ale instantelor (inclusiv Inalta Curte), care au stabilit ca politia poate amenda masinile pe trotuar chiar daca nu exista indicatoare de „Stationarea interzisa”, deoarece interdictia pe trotuar este una de baza, prevazuta direct de lege. Practic, trotuarul este destinat exclusiv pietonilor, iar prezenta masinilor acolo este legala doar daca primaria si-a asumat proiectarea acelor locuri si a lasat spatiul necesar pentru carucioare si pietoni.

            Te plangi ca nu s-au construit parcari etajate, dar te opui singurei surse de finantare care ar face aceste proiecte posibile. Nimic nu e gratis pe lumea asta, iar mentinerea gratuitatii nu face decat sa conserve mizeria actuala.
            Este evident ca nu te preocupa siguranta nimanui, ci doar pierderea privilegiului de a ocupa spatiul public dupa bunul plac, fara sa scoti un leu din buzunar.
            Civilizatia incepe cand accepti ca orasul nu e mosia ta personala, indiferent cat de bine bati in taste.

    • Intai isi aleg cei cu pile prin primarie locurile si dupa iti zice si tie unde si cand se depun si mai alegi daca mai raman de ales ce ramane.

      • ce minte OBOSITA ai !…locurile se vor aronda in preajma resedintei…..doar nu vrei sa ai parcarea la 3 km de apartamentul unde locuiesti !

    • Extras din anexa 1 HCL 521/2019 de anul trecut:

      Documente necesare pentru atribuirea locului de parcare:

      cerere de atribuire;
      documente de identitate și dovada domiciliului/reședinței;
      certificat de înmatriculare al autovehiculului;
      documente care atestă dreptul de proprietate sau folosință asupra vehiculului (contract de leasing, donație, comodat etc.);
      dovada plății obligațiilor fiscale;
      RCA valabil;
      declarație pe propria răspundere că nu dețin locuri de parcare/garaje;
      adeverință de la dezvoltator, dacă este cazul.

  6. Golania continua…..persoanele cu dizabilitati “inchipuite” vor ramane cu locurile de parcare si gratuitate. Nu era de ajuns ca ocupa ilegal un loc…acum au si gratuitate ptr. BMW.

    Rusine sa va fie !!!!!!

  7. Pe platforma dedicata ar trebui sa vezi locurile disponibile, nu ?! Ca la rezervarile de bilete. Deci mai dureaza. Daca ANAF nu e in stare sa faca o platforma functionala, cine sa o faca pentru Primarie ?

  8. Este dovada clară că am dat votul unor oameni care nu au nici un Dumnezeu,o greșeală care ne costă prea mult pentru ce ne oferă, data viitoare acești aleși nu trebuie să mai vadă primăria.

    • dovada este ca tu nu stii sa traiesti intru-un oras…mai plimba-te prin tara…cine stie de unde ai venit ! cum se explica ca acest oras ,arata acum 35 de ani ,mult mai frumos decat arata acum ? p.s. Ploiestiul are cu cca 60000 locuitori mai putin decat in 1989 dar nr. de masinii este sufocant !…trotuare nu mai avem !…gunoaiele aruncate la fiecare stalp etc.

  9. Ar trebui întâi luate la verificat toate locurile de handicap luate pe șpagă și pe cunoștințe! Este inadmisibil să dai loc de handicap ptr cineva cu hernie sau psoriazis …

    • …sau care lucreaza la 112 si isi parcheaza BMW-ul in fata blocului, sfidand zecile de vecini care cauta zilnic un loc liber de parcare intr-o zona ultracentrala a Ploiestiului. 90% din certificatele de handicap NU au legatura cu cei ce conduc masinile, nu au legatura cu adresa unde se parcheaza masina, nu au legatura cu nici o lege in vigoare care sa le permita aroganta de care dau dovada !

  10. buna afacere … parcam fiecare in aceeasi zona ca si pana acum, doar ca platim … in Bucuresti in zona centrala se achita 8.000 lei/an

    naivii se asteapta ca cei 8 politisti locali care mai sunt de serviciu dupa ora 17 sa dea fuga sa imparta amenzi ca s-a ocupat fara drept un loc de parcare

    proiectul genereaza doar scandal intre vecini si bani nemeritati incasati de primarie

    pacat

    • ti-a tremurat mana cand ai tastat…mai taie din ZEROURI la Bucuresti ! p.s. nu mai fii frustrat ca nu vei mai putea tine 2-3 cotete pe post de BIBELOU ,in fata scarii !

  11. Bravo, punem căruța in față calului, banii care se vor strânge din taxă sigur nu se vor amenaja alte parcări. Exemplu zona Complex mic Nord sunt 2 parcări, unei de 6 locuri și cealaltă de aproximativ 30 locuri + strada de acces, pentru 5 blocuri la care se parchează cel puțin 80 de mașini. Dimineața când pleci la muncă zici că dai din nou de permis. Să vezi scandal între locatari. Asta e când nu mai sunt bani la buget băgăm taxe să facem festivaluri pe bulevard.

    • sigur 100% ,ca din cele 80 de masinii…vreo 40 sunt cu acelasi propietar si vreo 20 de firma ! p.s. si la mine in zona sunt multi proprietari care nu au masinii…dar sunt mult mai multi care au cate 2/3 sau vin cu ele de la firma unde lucreaza !

  12. De utilitare de ce nu se ia? exista lege de 2 ani care nu se aplica, in care acestia sa-si parcheze „cocioabele” la locuri special amenajate. Domnule primar du-te in parcari si vezi ca 1/2 din locuri sunt ocupate de aceste utilitare. Care fac si tot felul de ‘activitati” pentru care nu platesc 1 leu la stat taxe si impozite. unde este ANAF, Politia si aceasta Primarie care tot pe contribuabilul cinstit(care munceste) vrea sa-l jupoaie? Sper din tot sufletul sa nu-ti iasa aceasta .Si ca ploiestenii sa iasa in strada sa-i arate acestui „PRIMAR” care isi permite sa faca tot felul de legi abuzive! Serviciile , deh ce sa-i faci…aviz cunoscatorilor!

      • Glumiti? Cand au fost ultima data le-au dat avertismente…le e frica probabil de aceasta mafie sau isi iau spaga…rezultatul? sunt si mai multe…si apropo nu ca stiu sigur, e data lege de cca 3 ani. Si din cate mai cunosc si eu, unde-i lege nu-i tocmeala, sigur nu in Ploiesti si in Romania, astea-s facute pentru tarile de lumea 1 nu de lumea a-3-a unde spaga este legea…

  13. Nu este normal sa taxeze ce au construit ei nu ce au construit alții în 50 de ani și au lăsat gratis ? Trebuiau să voteze taxa pentru locurile de parcare care se vor construi în viitor , sau care au fost construite de actualul primar/ consiliu local . Cu cei de la case care parchează pe domeniul public în fața porții sau peste drum de poarta ce facem ? S- au la asta nu s- au gândit . De aceea i- au trimis alegătorii acolo sa impună noi taxe pe vremurile astea ?

    • Pe strazile cu case ar trebui instituite locuri cu plata pe unul dintre sensuri si avertizate/blocate/amendate/ridicate toate masinile parcate ilegal.

      • Nu inteleg de unde atata inversunare sa se puna taxe ! De aceea a vrut acest popor capitalism sa aiba taxe mai multe ? Chiar este normal sa piarda cetatenii si putinele beneficii care le mai au ? Asta nu este evolutie !

  14. De foarte mult timp aștept ca locurile de parcare arondate locului de domiciliu sa devina parcări cu plata. Suma este cm mare .Propun reducerea ei cu 100 lei pentru fiecare zona .

    • Sumele nu mi se pare mari, doar ca foarte multe zone sunt clasificate ca B, dintr-un motiv sau altul, nu cunosc criteriile. La zona A inseamna 1.3 lei pe zi.
      Zonele sunt cele pe baza carora platim si impozitele la locuinte.

  15. „desteptule” crezi ca prinzi tu?😂😂 Sunt deja date celor cu pile in primarie,tie iti da daca mai ramane si cum 1 loc e ptr 6 masini e logic ca tu nu prinzi. Sa vezi ce o sa te chinui sa gasesti loc in acel in interval

  16. Initiativa este foarte buna.
    Ar trebui cred imbunatatita astfel;locul de parcare sa apartina doar platitorului.
    Ce faci daca lucrezi la schimb/esti in concediu si pleci de acasa dupa 8,pentru cumparaturi sau orice altceva.
    Cand revi gasesti locul ocupat,vi cu bagaje sau chiar fara este un inconvenient sa incepi sa cauti un alt loc sa parchezi….

  17. „Solicitanții care nu au primit un loc pot utiliza gratuit locurile existente pe trotuare”?! Pe trotuar ar trebui sa mearga pietonii, nu sa ocolim masini parcate pe trotuar. Cred ca ati vrut sa scrieti in spatiile de parcare sau in spatiile virane, nu pe trotuar. Este groaznic ca trebuiasca sa ocolesti o masina parcata pe trotuar pe strada cu un copil sau cu un carucior cu un bebelus…

    • Primăria Ploiești recunoaște oficial că a eșuat în gestionarea spațiului public și, în loc să rezolve problema, legiferează jungla.
      Să spui că cine nu prinde loc cu plată poate parca „gratuit pe trotuar” nu este o soluție, ci o capitulare în fața haosului și o agresiune directă la adresa celor mai vulnerabili cetățeni: copii și bătrâni.
      Primăria Ploiești este instituția care a uitat că trotuarul este pentru oameni, nu pentru cauciucuri
      ​Este de-a dreptul halucinant să citești într-o hotărâre oficială că trotuarul — singurul refugiu de siguranță al pietonului — devine „consolarea gratuită” pentru cei care n-au prins loc cu plată. Această viziune nu este urbanism, este anarhie cu ștampilă.
      ​Iată de ce această abordare este un atentat la bunul simț:
      ​1. Pietonul, cetățean de rangul trei: Prin această logică, un părinte care împinge un cărucior sau un copil care merge la școală este obligat să coboare pe carosabil, printre mașini, pentru că Primăria a decis că tabla are prioritate în fața vieții. Este o invitație deschisă la accidente, girată chiar de cei care ar trebui să ne protejeze.
      2. ​Legalizarea abuzului: Trotuarul nu este „spațiu viran” și nici „rezervă de parcare”. Este infrastructură pietonală. Să încurajezi parcarea pe trotuar înseamnă să distrugi pavajul (plătit tot din banii noștri) și să transformi orașul într-un depozit de fiare vechi sub cerul liber.
      ​Discriminare pe față: Dacă plătești, ai loc pe asfalt. Dacă nu ai bani sau n-ai avut „pile” la depunerea cererii, Primăria îți dă voie să încalci legea și să blochezi pietonii. Este o mizerie administrativă care îi pune pe cetățeni unii împotriva celorlalți: șoferi versus pietoni, în loc ca Primăria să construiască locuri noi.
      ​Incompetență mascată în „generozitate”: Decât să gândească proiecte de parcări supraterane sau să elibereze spațiile ocupate abuziv de gherete și rable, administrația alege calea cea mai leneșă: „Puneți-le pe trotuar, că oricum nu ne pasă de cine merge pe jos”.
      ​Concluzia este simplă: O primărie care nu poate face distincția între un loc de parcare și un spațiu de promenadă este o primărie care a pierdut contactul cu realitatea. Orașul nu este al mașinilor, este al oamenilor. Iar un oraș în care un bebeluș în cărucior trebuie să ocolească o mașină pe stradă este un oraș eșuat.

  18. Domnule primar,cum veti imparti un loc de parcare la aproximativ 9 masini?
    Acel paragraf ” in ordinea inscrierii” cred ca atenteaza la inteligenta multor concetateni de ai dumneavoastra.
    Va bateti joc de toti ploiestenii cu astfel de initiative.Pacat.

  19. Domnule primar nu asa ca este convenabil ,tocmai acum, sa schimbati site-ul primariei?
    Unde se vor inscrie cetatenii, pe vechiul site sau pe noul beta?

  20. Până la urmă, mizeria asta de hotărâre a trecut. Și mai incercat și anul trecut cu aceeași formulă mizerabilă, care permite abuzul. In ordinea depunerii înseamnă rudele, prieteniu, cunoștințele celor de la primărie. Urmează apoi șmecherii cu șpaga. Pentru ceilalți, fără pile, fără șmenuri, dacă dă Domnul.

  21. Fratilor, degeaba scriem aici! Primarul stie ca e ceva in neregula cu ideia lui dar nu ii pasa, scopul e sa ne ia banii sub orice forma! Dupa ce ne-a luat banii nu il mai intereseaza detaliile!
    Mai bine , aici, ne-am organiza sa iesim in strada , unde am avea mai multe sanse de a rezolva ceva, decit sa comentam degeaba pe fb!

  22. Atâtea timp cat nu ai locuri pentru toți care au nevoie de parcare nu pui plata. Lași lucrurile la fel ca pana acum.
    Alesii au terminat cu toate problemele ploiestenilor si mai rămăsese de rezolvat parcările. Halal conducere locala avem.

  23. Solutie simpla pentru secolul XXI:
    Finantele locale au evidenta clara cu familiile care au autoturisme proprietate personala, cu adresele detinatorilor, pentru care platesc an de an impozitele. Se atribuie fiecaruia in parcarea aferenta locuintei un loc de parcare fara a mai fi necesara inscrierea pe un soft informatic care trebuie apoi verificat, confruntat cu realitatea etc., etc… Cine nu doreste poate renunta in favoarea unui vecin… Cum stie primaria ca autoturismul pentru care se cere loc de parcare este al solicitantului sau la o firma oarecare!? Face anchete pentru toate cererile???
    Ca de fiecare data la Ploiesti hotararile nu sunt facute cu cap!
    Sigur vor apare numeroase abuzuri, discutii, probleme etc.
    Cei mai castigati vor fi cei care vor ramane fara locuri de parcare care nu vor plati nimic si vor parca tot pe trotuarul din fata blocului!!! Ploiesti, un oras fara noroc!

    • Documente necesare pentru atribuirea locului de parcare:

      cerere de atribuire;
      documente de identitate și dovada domiciliului/reședinței;
      certificat de înmatriculare al autovehiculului;
      documente care atestă dreptul de proprietate sau folosință asupra vehiculului (contract de leasing, donație, comodat etc.);
      dovada plății obligațiilor fiscale;
      RCA valabil;
      declarație pe propria răspundere că nu dețin locuri de parcare/garaje;
      adeverință de la dezvoltator, dacă este cazul.

  24. Aceasta hotarare trebuie atacata si anulata in justitie. Poate cineva care are notiuni juridice sa ne trasnmita cum se poate face acest lucru. Degeaba vom iesi in strada…cainii latra, caravana(primariei) trece…deci haideti sa facem acest lucru. Acest primar isi permite ca intr-un oras plin de coruptie, murdar, paraginit , unde NU A FACUT absolut nimic in beneficiul cetateanului ci numai a marit anual taxe si impozite pentru salariile armatei Primariei si acum cand nu mai sunt finantati de la Centru vor sa ne ia si pielea de pe noi fara a umbla la salariile lor sau sa-si restructureze acest aparat. DECI, SOLUTIA ESTE DE-A ATACA IN JUSTITIE ACEASTA LEGE!

    • In momentul in care publica HCL-ul si intra in vigoare, iei frumusel un avocat, platesti onorariul, si ii dai in judecata. Stim sa dam doar din gura, dar de facut, sa faca altii…Eu am platit un avocat si am contestat HCL 744 de anul trecut, prin care s-au aprobat impozitele pentru auto in Ploiesti cu 63% mai mult decat in legea 235 din decembrie 2025. Numai in Ploiesti si alte orase cu o conducere la fel de mizerabila s-a facut lucrul asta…
      Deci asta e solutia, cu cat mai multi, cu atat mai bine.

      • Corect, așa trebuie făcut! Eu sunt pregătit să dau în judecată primăria! Ai dreptate, este o măsură absolut necesară. Procedura este clară și trebuie începută imediat pentru a nu pierde termenele legale:
        Întâi, plângerea prealabil, care este obligatorie: În termen de 30 de zile de la adoptare (30.03.2026), depun la Primărie o somație prin care cer revocarea HCL. Fără acest pas, acțiunea în instanță va fi respinsă.
        Apoi, acțiunea în Contencios Administrativ. Dacă în 30 de zile Primăria nu revocă hotărârea, depun cerere de chemare în judecată la Tribunalul Prahova.
        În acțiunea de instanță voi solicita anularea hotărârii (pentru nelegalitate) și, urgent, suspendarea executării (pentru a opri trasarea locurilor până la finalul procesului).
        Temeiul legal: aici invoc încălcarea OUG 195/2002 (Codul Rutier) privind interdicția parcării pe trotuar și a Legii 52/2003 (lipsa transparenței/dezbaterii publice). Uite un exemplu de capete de cerere: I. Încălcarea Ierarhiei Actelor Normative (Principiul Legalității)
        Consiliul Local Ploiești nu are competența juridică de a emite norme care contrazic legile naționale.
        Codul Rutier (OUG 195/2002): Articolul 72, alin. (7) stipulează clar că staționarea vehiculelor pe trotuar este interzisă, cu excepția cazului în care administratorul drumului public amenajează spații special destinate, marcate corespunzător, cu condiția să rămână liber un culoar de cel puțin 1 metru lățime pentru circulația pietonilor.
        2. Încălcarea dreptului la siguranță și integritate fizică
        Primăria are obligația legală de a asigura siguranța circulației pe drumurile publice.
        Punerea în pericol a persoanelor vulnerabile: Transformarea trotuarelor în parcări „de consolare” forțează pietonii (părinți cu cărucioare, copii, bătrâni, persoane cu dizabilități) să circule pe carosabil, printre mașini în mișcare.
        Răspunderea civilă/penală: În cazul unui accident în care un pieton este lovit pe carosabil pentru că trotuarul era ocupat „legal” conform HCL, Primăria Ploiești devine complice moral și juridic. Instanța trebuie să anuleze acest act care creează un risc iminent pentru viața cetățenilor.
        3. Viciul de oportunitate și discriminarea (Accesul la resurse publice)
        Sistemul de atribuire „în ordinea depunerii cererilor” este profund viciat într-un context de corupție administrativă.
        Lipsește echitatea: spațiul public aparține tuturor cetățenilor. Atribuirea lui pe criteriul „vitezei” (sau al informației privilegiate deținute de pilele din primărie) încalcă Principiul Egalității prevăzut în Constituție.
        Alternativa corectă, cred eu, în situații de criză (cerere mai mare decât oferta), ar fi singura metodă transparentă și anume licitația publică sau un sistem de punctaj bazat pe criterii sociale și vechime. Metoda „primul venit” transformă un bun public într-o pradă pentru cei care „cunosc sistemul”, lăsând restul populației fără nicio soluție legală.
        4. Deturnarea scopului domeniului public: trotuarul are o destinație specifică stabilită prin lege: circulația pietonală. Aici eu văd cel puțin două aspecte și anume faptul că a)Consiliul Local nu poate schimba destinația trotuarelor în „parcări” prin simpla omitere a realității. Trotoarul nu este un „spațiu rezidual” sau un „spațiu viran” pe care primăria îl poate ceda gratuit pentru a mușamaliza faptul că nu a fost capabilă să construiască parcări (oricum ar fi ele, etajate sau nu) în 30 de ani.
        b)Trotuarele nu sunt proiectate structural să susțină greutatea constantă a autovehiculelor. Legalizarea parcării pe acestea va duce la distrugerea rapidă a infrastructurii pietonale, generând noi cheltuieli din bani publici pentru reparații inutile.
        5. Vicii de procedură (Legea transparenței decizionale 52/2003)
        Dacă acest proiect a apărut „peste noapte” și a fost votat ieri fără anunțarea intenției cu cel puțin 30 de zile înainte, posibilitatea depunerii de recomandări în scris, organizarea unei dezbateri publice (obligatorie la cererea unei asociații sau a cetățenilor)
        atunci întreaga procedură de adoptare este lovită de nulitate absolută.
        Este adevărat că n proiect care prevedea introducerea unei taxe anuale pentru locurile de parcare de lângă blocuri a fost pe ordinea de zi a Consiliului Local de mai multe ori în 2025, fiind inițial respins în octombrie același an. Reluarea unui proiect abandonat anul trecut și supunerea lui la vot fără o nouă etapă de consultare publică și fără a răspunde propunerilor cetățenilor depuse anterior constituie un viciu grav de procedură, ducând la nulitatea absolută a actului.
        Cel mai bine ar fi să ne unim mai mulți cetățeni sau printr-o asociație de proprietari pentru a semna acțiunea. Evident, are un impact mult mai mare asupra judecătorului.

        • Eu maine dimineata ma duc sa depun plangerea la primarie.
          Stiti cumva numarul HCL ?
          Cred ca ideea unei „asocieri” este cea mai buna solutie( cea mai …potrivita)

          • Ignora-l, nu stie nimic, este doar un troll obosit care foloseste „AI” pentru a genera comentarii inutile.

  25. În sfârșit o veste minunată.
    Pot parca liniștit pe trotuar, și încă gratis.
    Poate așa chiar rămân multe locuri nesolicitate (hahaha).
    Nu mă mai lupt cu birocrația sau cu privilegiul celor ce pot pune cererea înaintea mea. Nici nu mă mai costă taxa anuală sau șpaga pentru obținerea locului de parcare.
    TOTUL GRATIS.
    Mulțam halal administrare!
    Și pe bună dreptate, ce poate face cel ce lucrează în schimburi, și găsește locul lui plătit bine, ocupat la ora 9 a.m.??

    Sondajul propus de Observatorul Prahovean, este ilustrativ.
    Oare se va ține cont de el??
    Au fost chemați ploieștenii la discuții cu această temă??
    Scuzele mele dacă eu nu am știut, vă rog!

  26. In primul rand cum sa faci asa ceva cand tu nu ai locurile necesare si in al doilea de ce mai plătim impozit auto si impozit clădire daca ne mai ia in ca o taxa ,eu unul o sa parchez unde o sa găsesc ca nu mor daca merg 2-3 minute pe jos ptr ca nu vreau sa fiu furat de acest primar

  27. Nu sunt de acord cu taxarea locurilor de parcare, dar in acest moment abia o astept. Sunt jigodii in orasul asta care nu stiu in m*****i lor sa parcheze. Parcheaza pe 2 locuri, nu au bunul simt sa se uite cat spatiu lasa in fata/spatele masinii. In fata blocului meu, parcheaza un taximetrist cotetul de masina plus alte 3 cotete pe care le foloseste din an in paste, iar el sta pe o strada perpedinculara pe strada mea, la mai bine de 100m. Ploiestiul e un oras de maimute needucate, un oras babanier si e din ce in ce mai rau. Pe langa parcare, mai e si problema gunoiului menajer lasat langa stalp, dar asta e alta discutie. Vai mama noastra

  28. Cearta intre vecini, nu-ti garanteaza nimeni ca atunci cand vii de la serv. locul de parcare este liber. Chemi comunitarii, care nu te au doar pe tine, timp pierdut, nervi, draci… Nu mai stiu cum sa faca rost de bani, dar sa realizeze ceva in Ploiestiul asta.., mai greu. Oare nu trebuia invers, întai sa amenajeze locuri de parcare apoi sa le taxeze? Da’ pe cine intereseaza in tara asta, n-au nimic in capu’ ala.

  29. PRIMĂRIA – ȘMECHERIA
    Iată ce au făcut „dragii” noștri aleși: Au luat proiectul respins de cetățeni în 2025, l-au „împachetat” ca simplă modificare a unei hotărâri vechi din 2019 și l-au trecut direct la vot, fără să mai ceară opinia publică. Este o modalitate de a evita opoziția reală și de a impune măsuri nepopulare.
    Astfel, au încălcat spiritul și litera Legii 52/2003. Este un abuz de procedură clasic. Și, la fel, clasica nesimțire a Primăriei Ploiești.
    Consecința este nulitatea absolută a HCL 78/30.03.2026.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum arată cea mai mare stație de biogaz din România construită în Prahova. Povestea unui tânăr vizionar

Într-o Românie care încă se confruntă cu problema uriașă...

Povestea Cofetăriilor OLI. Cum a crescut Irina Ionescu brandul pornit dintr-o patiserie din Malu Roșu

Cofetăriile OLI sunt astăzi un nume cunoscut în Ploiești,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -