Trupa ploieșteană Vicii împlinește doi ani de activitate și marchează momentul printr-un concert aniversar gratuit, într-unul dintre cele mai spectaculoase locuri din România: Platoul Bucegi, în zona Sfinxului. membrii formației își propun ca acest concert să fie mai mult decât o aniversare: un eveniment care aduce oamenii împreună în jurul muzicii, dar și al unei cauze care privește întreaga comunitate: violența asupra copiilor.
Evenimentul va avea loc pe 1 august, iar accesul publicului este gratuit.
”Vă invităm pe 1 August să sărbătoriți alături de noi doi ani de Vicii! “Cu capul în nori” este un concert cadou pentru voi, un “vă iubim şi ne înclinăm cu respect în fața voastră” este mesajul trupei adresat fanilor.
Concertul nu este însă doar despre muzică. Membrii trupei Vicii vor să transmită și un mesaj puternic de conștientizare cu privire la copiii care ajung victime ale violenței.
Tema este una extrem de sensibilă, mai ales în contextul în care, într-un singur an, aproape 500 de copii au ajuns la Spitalul de Pediatrie Ploiești după agresiuni fizice.
Cazurile prezentate anterior de Observatorul Prahovean arată dimensiunea unui fenomen care nu mai poate fi ignorat. Detalii aici:
Așadar, pe 1 august, la Sfinx, Vicii cântă nu doar pentru fani, ci și pentru cei care au nevoie să fie auziți. Concertul aniversar devine astfel și un apel la empatie, responsabilitate și implicare.
