România are un bilanț pozitiv în relația financiară cu Uniunea Europeană. Țara noastră a contribuit cu aproximativ 30 de miliarde de euro la bugetul comun european, dar a primit peste 100 de miliarde de euro.
Datele au fost prezentate de europarlamentarul Victor Negrescu, în cadrul evenimentului „Transylvania EU Funds Day”, desfășurat la Alba Iulia.
Potrivit acestuia, România depinde în mare măsură de fondurile europene pentru investiții publice. Victor Negrescu a afirmat că 9 din 10 investiții publice realizate în România au folosit, la un moment dat, bani europeni, potrivit Știrilor Pro TV.
De asemenea, aproximativ 60% dintre proiectele aflate în derulare implică într-o măsură importantă fonduri europene.
Europarlamentarul susține că potențialul României este mai mare, iar autoritățile trebuie să identifice și alte surse de finanțare, inclusiv prin Banca Europeană de Investiții sau prin programele disponibile direct la Bruxelles.
În ceea ce privește viitorul buget multianual al Uniunii Europene, pentru perioada 2028–2034, România ar putea primi în jur de 60 de miliarde de euro, potrivit propunerii Comisiei Europene.
Victor Negrescu a atras însă atenția că o parte tot mai mare din fondurile europene va fi administrată direct de Bruxelles, iar proiectele României vor intra în competiție cu proiecte depuse de alte state membre.
