Zeci de copaci au căzut, noaptea trecută, pe mai multe artere din Ploiești, din cauza ninsorilor abundente. Sub greutatea zăpezii, arborii s-au prăbușit inclusiv peste mașinile parcate, provocând pagube însemnate.
Oamenii reclamă faptul că, deși au cerut în nenumărate rânduri toaletarea copacilor, autoritățile nu au intervenit la timp.
„Pe strada Ștefan cel Mare, între Lupeni și Piața Muzicanți, s-au prăbușit mai mulți arbori, inclusiv din cei marcați cu roșu, în vederea tăierii. Până să se miște autoritățile, au picat din cauza zăpezii”, a semnalat un cititor.
Un alt ploieștean, care locuiește pe strada Cameliei, a trimis mai multe imagini, însoțite de următorul mesaj: „De ani de zile ne rugăm de autorități să toaleteze copacii din zonă. Uitați dezastrul în această dimineață”.
Revoltați de situație sunt și oamenii care locuiesc pe Aleea Secelenilor. „Copacii căzuți au blocat nu doar scările blocurilor, ci toată aleea. Am tăiat noi, locatarii, cât am putut, ca să facem loc în caz de eventuale intervenții, dar, din păcate, au rămas crengi destul de mari, rupte, care pun în pericol viața trecătorilor”, a transmis un alt cititor.
Reamintim, Prahova este sub cod portocaliu de ninsoare până astăzi, la ora 12.00.

Era de așteptat să se întâmple asta. Dacă alegi să parchezi bolidul sub copaci, îți asumi riscul
Si pe strada 24 Ianuarie din Ploiesti, care este peste drum de sediul SGU, s-au rupt copaci si au cazut pe unele autoturisme. Avem instiintare ca vor veni sa taie copacii de 2 ani, si … nimic. Cine-i de vina? Directorul SGU – care se preocupa doar de personalul administrativ al SGU si mult mai putin de personalul care trebuie sa ….. munceasca, sa faca treaba, sau Primaria Ploiesti ca nu se preocupa de organizare acestui SGU, care face … de toate si mai als … nimic.