Dezbatere publică la Ploiești pe tema interzicerii sălilor de jocuri de noroc

- Publicitate -

Drumul Gara de Sud – Gara de Vest din Ploiești: stadiu, costuri și traseu

După ani buni în care s-a vorbit despre necesitatea unei legături directe între Gara de Sud și Gara de Vest, Primăria Ploiești anunță că proiectul a intrat oficial în faza de implementare. Contractul de execuție a fost semnat în octombrie 2025, iar autoritățile susțin că lucrările ar urma să înceapă în curând, în funcție de organizarea de șantier și de condițiile meteo. Întrebarea esențială rămâne însă: cât de aproape este orașul de o investiție reală și cât mai este până la primul utilaj pe teren?

- Publicitate -

Drumul trebuia să fie gata în 2022

Pe 15 iulie 2020, primarul de atunci al Ploieștiului, Adrian Dobre, anunța semnarea contractului de finanțare, în valoare de peste 90 de milioane de lei, pentru modernizarea transportului între Gara de Sud și cea de Vest.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Ploiești, prin implementarea acestui proiect se asigura un nou traseu de transport public și scurtarea timpului de călătorie, atât prin modernizarea şi extinderea rețelei de troleu cât şi prin amenajarea şi reconfigurarea carosabilului, legătura Piața 1 Decembrie 1918 – Gara de Vest, în decurs de 24 de luni de la semnarea contractului de finanțare.

- Publicitate -

Din păcate pentru ploieșteni și nu numai, acest proiect a fost abandonat de fosta administrație. Fostul primar, Andrei Volosevici a considerat că prin implementarea lui, câștigul era unul nesemnificativ.

”Pe drumul de mare viteză între Gara de Sud și Gara de Vest faci 10 minute, acum faci 12” a fost argumentul  său.

Iată pledoaria edilului în acest sens, susținută într-o emisiune de la sfârșitul anului 2022, atât despre pasajele din Bariera București, cât și despre drumul de legătură dintre Gara de Vest și Gara de Sud:

Contract semnat, dar lucrările nu au început

Administrația Polițeanu a făcut un pas important în implementarea proiectului: desemnarea unui constructor – SC. Hidro Salt B 92 S.R.L. București. Totuși, execuția efectivă nu a demarat. Autoritățile invocă etapele procedurale și condițiile meteorologice, fără a avansa o dată concretă de începere.

- Publicitate -

Durata estimată a lucrărilor este de 18 luni din momentul deschiderii șantierului. Asta înseamnă că termenul de finalizare depinde direct de momentul real al începerii execuției. În cel mai optimist scenariu, am putea circula pe noul drum în toamna anului 2027.

Valoare majorată și finanțare în evaluare

Investiția este estimată la 154 milioane de lei (cu TVA), din care aproximativ 90 milioane reprezintă lucrări de construcții-montaj. Proiectul este inclus în Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027, dedicat mobilității urbane.

Autoritățile susțin că nu au existat modificări față de forma inițială a proiectului, însă primăria recunoaște că există ”riscul unor întârzieri suplimentare în situația în care se prelungește perioada de evaluare a proiectului la A.D.R. Sud Muntenia”.

- Publicitate -

Ce promite proiectul

Noua arteră va avea o lungime de aproximativ 2,83 kilometri și ar urma să lege Piața 1 Decembrie 1918 de Gara de Vest, traversând mai multe zone intens circulate. Drumul se va intersecta cu străzile Rudului, Măceșului, Șondelor, Bobâlna, Domnișori.

Pe lângă carosabil, proiectul include: piste de biciclete (peste 5 km liniari), trotuare reabilitate, 8 stații de transport public, parcări și platforme pentru bike-sharing, spații verzi și plantarea a peste 200 de arbori, iluminat LED, modernizarea rețelelor edilitare, extinderea rețelei de contact pentru troleibuze.

Pe hârtie, cel puțin, vorbim despre un proiect integrat de mobilitate urbană, nu doar despre o simplă lărgire de drum.

- Publicitate -

Iată cum arată traseul:

gara de sud - gara de vest.jpg

Impactul estimat: fluidizarea traficului

Spre deosebire de fosta conducere a primăriei, actuala administrație susține că noua legătură va reduce presiunea asupra bulevardelor Independenței, Republicii și Șoseaua Vestului și va scurta timpii de deplasare între cele două gări.

Pe de altă parte, nu se cunosc detalii despre gestionarea circulației în timpul lucrărilor: nu au fost anunțate rute alternative clare, iar planul de management al traficului urmează să fie aprobat de Poliție.

- Publicitate -

Așadar, rămâne de văzut când vor începe, dar mai ales când vor fi finalizate lucrările, mai ales că în materie de drumuri noi avem o experiență  neplăcută cu ”străpungerea Laboratorului”.

Acest tronson de drum, care ar fi trebuit să lege Bulevardul Republicii (cartier Albert) de zona Podul Înalt încă de anul trecut, nu este gata nici acum, deși primarul Polițeanu a anunțat mai multe termene de finalizare a șantierului, care nu au fost respectate din diverse motive.

Detalii aici: Explicația constructorului străzii Laboratorului din Ploiești pentru situația șantierului

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

  1. Traseul actual: străzile Domnișori, Sondelor, Depoului a devenit deja supraaglomerat, mai ales la orele de vârf.
    Este absolut necesar să se înceapă cât mai urgent lucrările și să nu se tărăgăneze, lucru la care se pricepe de minune administrația ploieșteană.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum au ajuns urșii să se plimbe prin localitățile din Prahova [VIDEO]

Un cititor ne-a transmis imagini surprinse weekendul trecut în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -