În timpul conferinței de presă care a avut loc astăzi la Curtea de Apel București, în timpul întrebărilor adresate de către jurnaliști, Ionela Tudor, vicepreședintă a instituției, s-a aplecat către Liana Arsenie, președinta CAB, și i-a șoptit, „M-a sunat Lia…”. Și a părăsit sala de conferințe.
În momentul în care președinta CAB era interpelată de un jurnalist cu privire la faptul că făcea parte dintr-un complet „suspectat ca fiind dependent de ministrul Justiției”, dacă s-a adresat CSM, Ionela Tudor s-a aplecat spre aceasta și i-a șoptit: „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc…”
„Ulterior ați dat achitare, în martie…”, a continuat jurnalistul.
Discuția dintre Liana Arsenie și jurnalist au continuat într-un mod vag până când Ionela Tudor s-a reîntors în sală.
„În situația de față, niciunul dintre judecători nu a resimțit o presiune, soluția s-a pronunțat în baza probatoriului din dosar. Pe baza conștiinței, colegele au făcut divergențe. Eu sunt un judecător care a intrat în acea cauză, în urma divergenței”, a declarat Liana Arsenie.
„Nu a fost afectată independența, însă informațiile circulau în spațiul public…”, a spus jurnalistul.
„Informațiile circulau dar trebuie să înțelegeți că și acum circulă foarte multe informații dar, judecătorul, în momentul în care intră într-un dosar, este independent și nu se lasă influențat de aceste presiuni mediatice sau politice”, a răspuns președinta CAB.
În acel moment, vicepreședinta Ionela Tudor, reîntoarsă în sală, a început să-i șoptească: „Este exclus ca… Este exclus ca Predoiu să fi intervenit…”, se aude și cele două se concentrează pe ceea ce părea a fi un mesaj text, pe sub masa unde se aflau microfoanele. „Nu a sugerat...”, se aude în șoată, în continuare.
„Instanta nu a simțit că ar fi sugerat vreodată cineva ceva… Eu nici n-am știut de declarația respectivă (…) Am aflat ulterior. Nu influențează declarațiile ministrului soluțiile din dosarele instanței”, a continuat președinta CAB.
UPDATE
Cum explică Lia Savonea că a vorbit cu judecătoarea Ionela Tudor în timpul conferinței de presă de la Curtea de Apel București (Sursa: Hotnews)
Președinta Curții Supreme, Lia Savonea, a declarat pentru HotNews că în timpul conferinței de presă de joi a luat legătura cu judecătoarea Ionela Tudor pentru a-i redirecționa o întrebare pe care ea o primise din partea presei despre perioada în care se afla la conducerea instituției. Ionela Tudor are și rolul de purtătoare de cuvânt a instituției.
HotNews a contactat-o și pe judecătoarea Ionela Tudor în același moment în care redacția a sunat-o și pe Lia Savonea.
Judecătoarea Tudor a răspuns aproape o oră mai târziu, susținând același lucru ca Lia Savonea: „Este adevărat că Înalta Curte de Casație și Justiție mi-a direcționat o întrebare vizând dosarul Vanghelie și m-a rugat să clarificăm noi”.
Recorder a publicat un videoclip în care se aude judecătoarea Ionela Tudor cum îi spune președintei Curții de Apel București, Liana Arsenie: „M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc”. Ionela Tudor se ridică de la masa de prezidiu și iese din sală. Revine după aproximativ un minut.
