Zeci de elevi de la C.N. „I.L. Caragiale” din Ploiești s-au mobilizat și au răspuns „strigătului de ajutor” al părintelui Nicolae Tănase, de la Valea Screzii. Tinerii au pus mână de la mână și au reușit să cumpere o cantitate impresionantă de alimente, care au ajuns deja la cele 183 de suflete, de la copii de grădiniță, până la studenți, deveniți „oameni mari” prin grija părintelui, care, de ani de zile le este „mamă și tată”.
„Niciodată nu mi-am permis să spun aoleu. M-am descurcat așa cum am știut mai bine ca să pot să fiu acoperiș deasupra capului și masă pentru sute de suflete necăjite. Azi, însă, cer. A început școala și nevoile copiilor sunt multe. Cu rechizitele ne-am descurcat.
Ne trebuie acum alimente pentru micuții pe care îi avem la centrul de la Valea Screzii, dar și în centrele sociale de la Vălenii de Munte și Sfântul Brâncoveanu, de la Posești. Tuturor celor care de-a lungul timpului ne-au ajutat le mulțumim și rugăm pe Dumnezeu să le răsplătească osteneala. Cei care mai puteți, vă rugăm să ne mai întindeți o mână”, transmitea, în urmă cu ceva vreme, părintele Tănase, om care spune că nu bun pentru că trebuie, e bun fiindcă așa i-a fost dat de Sus!
Citește și: Părintele Nicolae Tănase, de la Valea Screzii, are nevoie de ajutor
Răspunsul la „strigătul său de ajutor” a venit din partea unor copii inimoși, de la C.N. „I.L. Caragiale”. Coordonați de profesorii de la catedra de religie, tinerii au strâns aproximativ 10.000 de lei, bani cu care au cumpărat alimente neperisabile, care au ajuns la adpostul de la Valea Screzii.
Totul spre bucuria părintelului Nicolae Tănase, dar și a sutelor de suflete pe care el le are în grijă. Acolo, în locul unde a pus bazele unei alte Românii. Mai bună, mai curată, mai lipsită de egoism.

