Mai mulți cititori ne-au semnalat că în această dimineață au primit un mesaj Ro Alert cu o informație ”expirată”.
Este vorba de dispariția unui copil de zece ani, din Ploiești, care a fost găsit aseară în Blejoi.
Potrivit unor surse din DSU, a fost vorba de o eroare de sistem, pentru care a fost emisă o anulare de alertă.
Reamintim că la doar câteva ore de la sesizarea dispariției copilului, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert. Minorul a fost reperat în zona magazinului ATAC, zona Jumbo, de lângă Ploiești.
Surse din cadrul anchetatorilor susțin că bărbatul care l-a găsit și a alertat autoritățile l-a recunoscut din articolul publicat de Observatorul Prahovean aici: Copil în vârstă de 10 din Ploiești, dat dispărut. L-ați văzut?
„Găsit în mai puțin de o oră, cu ajutorul comunității și al mesajului Ro-Alert. Un minor de 10 ani, a cărui dispariție a fost semnalată, a fost găsit în siguranță, în localitatea Blejoi la mai puțin de o oră după emiterea unui mesaj Ro-Alert.
Mulțumim cetățeanului care a dat dovadă de spirit civic și a oferit informații valoroase, contribuind decisiv la rezolvarea rapidă a cazului.
Acest rezultat arată cât de important este parteneriatul dintre comunitate și autorități în protejarea vieții și a siguranței celor dragi.
Rămânem alături de cetățeni, pentru ca fiecare dintre noi să fie în siguranță”, este mesajul transmis de IJP Prahova, cu ocazia găsirii minorului dispărut.
Acesta a fost predat familiei.
