- Publicitate -

Cum arată căminele studențești ale UPG Ploiești

S-a încheiat perioada de cazare în căminele studenţeşti. La Universitatea Petrol -Gaze din Ploiești, deja viitorii studenți și-au luat camerele în primire și și-au desfăcut bagajele, emoționanți pentru  acest nou început din viața lor.

Căminele care îi vor găzdui pe tineri au fost pregătite și deja predate viitorilor studenți.

- Publicitate -

Dacă la căminul cu aspect de hotel, inaugurat în 2023, prețurile sunt de 575 de lie pe lună ( pentru studenții de la buget), 620 de lei ( pentru studenții admiși la cu taxă) și 990 de lei pentru cei care își permit și vor să stea singuri, în celelalte imobile ale campusului, prețurile sunt mai mult decât decente.

Dispunem de 8 cămine în acest campus. Capacitatea este de 1447 de locuri, dar două cămine sunt închise pentru renovare. Așadar, avem 1000 de locuri, atât pentru studenții străini, care vin din Rep. Moldova, Congo, Siria, Bangladesh,sau Turcia, dar și pentru studenții noștri.

- Publicitate -

Prețurile variază de la un imobil la altul, în funcție de condiții, dar și de numărul de paturi dintr-o cameră. Oricum, sunt tarife decente, dat fiind faptul că au toate condițiile necesare confortului. În acest cămin, numărul 7, care are 260 de locuri, spre exemplu, prețul lunar este de 300 de lei, în regim fără taxă și 350 de lei pentru studenții admiși la cu taxă”, a precizat Mirela Dulgheru, purtător de cuvânt al UPG Ploiești.

Luni, 29 septembrie, la UPG are loc festivitatea de deschidere a noului an universitar.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Angajăm agent vânzări de evenimente și publicitate online

Oferim condiții de muncă bune și salariu pe măsura rezultatelor obținute.
Solicităm experiență similară, cunoașterea limbii engleze nivel mediu și permis auto categoria B.
Un plus major îl constituie aptitudinile de comunicare verbală și scrisă.

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Exclusiv

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la Consiliul Județean Prahova

Curtea de Conturi a României a făcut public raportul...

Trafic închis pe DN 1. Cum se lucrează la Movila Vulpii [VIDEO]

Începând de luni, 24 noiembrie, ora 10:00 și până...

Ce nereguli a găsit Curtea de Conturi la Primăria Ploiești

Curtea de Conturi a României a publicat raportul de...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -