La marginea localității prahovene Bordenii Mari, acolo unde drumurile se unduiesc printre livezi, iar pădurile de stejar sunt faima locului, s-a născut un loc care nu este doar popas, ci o poveste. Cerbu Bike Inn nu este doar un punct gastronomic local, ci și locul unde gusturile satului românesc te fac să te oprești măcar o dată. Este o poveste despre oameni, mâncare, biciclete și omenie.
Aici, în Proiectul Ținutul Stejarilor, Cerbu Bike prinde rădăcini. Curtea primitoare, cu lemn frumos șlefuit și miros de jar abia stins. Bicicletele rezemate par așteptând, iar din bucătăria mică se simte un abur care poartă cu el miros de mămăligă și brânză.
Pădurea din apropiere foșnește vestind aproprierea toamnei. Stejarii au văzut generații de copii crescând, de oameni trudind, de sărbători la care satul se aduna în horă. Astăzi, turiștii care vin la Cerbu Bike intră fără să știe într-o istorie actuală: drumul de bicicletă este același pe care altădată plugarii duceau fânul spre câmp, iar curtea gospodăriei moștenire de familie, este transformată în loc de întâlnire.
La masa din curte, îl întâlnim pe Florin, gazda noastră, care povestește despre prima lui bicicletă un Pegas vechi, primit într-o vară toridă.
„Atunci am simțit prima dată libertatea drumului”, spune el, zâmbind.
Lângă el, Mădălina soția sa frământă un bulz.
„Bulzul ăsta l-am învățat de la soacra mea Luiza. Nici nu era nevoie de altceva la masă, mămăligă, brânză și smântână” povestește ea.
Florin adaugă: „Când am pornit Cerbu Bike, nu ne-am dorit doar să facem mâncare pentru turiști. Am vrut să dăm mai departe un fel de a fi. Aici fiecare om care se așază la masă, devine parte din familie.”
Gustul care unește oamenii
Masa de la Cerbu Bike nu este doar hrană. Este un ritual al apropierii și al socializării. Totul este gătit de doamna Luiza și nora sa Mădălina. Când am ajuns eu fierbea zacusca, ce miros… In apropriere, cuptorul unde au fost coapte vinetele și ardeii. Toate la jar. Deja papilele gustative mă fac să înghit în gol. Și clipocitul acela al amestecului din tuci…la foc molcom.
Ținutul Stejarilor și oamenii săi
Proiectul „Ținutul Stejarilor” nu este doar o inițiativă turistică, ci o renaștere a satelor. Prin astfel de puncte gastronomice, oamenii își recapătă încrederea și își valorifică tradițiile. Turistul nu mai este doar consumator, ci martor al unei povești trăite.
Ce poți face
Localizare: Bordenii mari, Buzești 84, Scorțeni, Romania, județul Prahova, în zona proiectului „Ținutul Stejarilor”.
Rezervare online, locuri pe terasă.
Specific: preparate tradiționale, gătite cu produse locale.
Activități: cicloturism, plimbări prin pădure, experiențe gastronomice.
Concept: redescoperirea rădăcinilor prin gust și comunitate.
Contact: pagina oficială „Ținutul Stejarilor – Cerbu Bike”.
Aici toate preparatele sunt din gospodăria proprie sau de la vecinii din zonă, fermieri și apicultori.
De exemplu, meniul zilei de sâmbătă 30 august 2025, la evenimentul Pedalăm pe Drumul Stejarilor
– aperitiv cu brânză, roșii, castraveți, zacuscă
– ciorbă de văcuță
– sarmale cu mămăliguță
– desert plăcintă cu prune și rulouri cu cremă de vanilie
– suc natural
Prețul meniului este de 80 de lei pentru o persoană.
Aici mâncarea are gust
„Pentru noi, nu este doar o afacere. Este o formă de a păstra gustul autentic românesc. Aici se gătește doar cu ce avem în grădină sau luăm și din grădinile vecinilor. Roșiile, castraveții, ardeii, ouăle, laptele, brânza, toate sunt din jurul nostru. Fiecare borș, fiecare plăcintă are un gust aparte”, îmi șoptește Luiza.
Florin își admiră mama. „Ea este coloana vertebrală. Eu am venit cu ideea, m-am ocupat de acte, de tot ce este viu aici, dar gustul, atmosfera, bucuria, toate vin de la ea.”
La Cerbu Bike nu există meniu tipărit. Aici se gătește ca pe vremea bunicii. Totul proaspăt. Mâncare bună și gustoasă, ca la mama acasă!
La plecare, Florin mă conduce ca o gazdă primitoare. Se apleacă discret spre urechea mea și-mi șoptește să nu audă Luiza: Să veniți neapărat peste două săptămâni, face mama o plăcintă cu brânză, mmm…
La Cerbu Bike găsești o poveste despre familie și curaj, despre ce înseamnă să dăruiești.
Și dacă într-o zi, te vei întreba pedalând pe „Drumul Stejarului” unde să mănânci, răspunsul este simplu: La Cerbu Bike Inn ! Te vei bucura. Te vei sătura. Îți vei dori să te întorci aici!
