- Publicitate -

Cum am picat în capcana unui fake-news. Ne cerem scuze publice

Pe 3 decembrie 2024, la două zile după alegerile parlamentare, numeroase instituții de presă, inclusiv televiziunile de știri, au preluat informația publicată în premieră de cancan.ro, potrivit căreia Valentina Aldea, aleasă senator pe lista Partidului Oamenilor Tineri, ar fi practicat videochatul.

După ce informația a devenit virală, redacția noastră a preluat-o sub forma unui articol, cu menționarea sursei. Din păcate, nu am și verificat-o, așa cum ar fi fost normal, iar informația s-a dovedit a fi falsă.

- Publicitate -

Chiar dacă ulterior am publicat atât reacția președintei POT, Ana Maria Gavrilă, cât și pe cea a senatoarei POT, Valentina Aldea, nu avem nicio scuză pentru eroarea de a fi picat, la rândul nostru, în capcana unui fake-news.

Din acest motiv, redacția noastră își cere scuze public atât senatoarei POT, Valentina Aldea, cât și cititorilor noștri pe care i-am indus, fără voia noastră, în eroare.

- Publicitate -

A fost o lecție din care am învățat că, înainte de a prelua o informație care circulă în spațiul public, inclusiv în presa națională, aceasta trebuie verificată.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum a construit familia Buharu universul President Ploiești: de la restaurante și evenimente la deserturi artizanale

Dincolo de lux, lumini și decoruri spectaculoase, adevărata poveste...

Cum au ajuns urșii să se plimbe prin localitățile din Prahova [VIDEO]

Un cititor ne-a transmis imagini surprinse weekendul trecut în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -