- Publicitate -

Surse: Primul tur al prezidențialelor s-ar putea ține pe 23 martie 2025

Noul Executiv urmează să adopte calendarul pentru alegerile prezidențiale în prima ședință de guvern din ianuarie 2025. Cel mai probabil, data la care va avea loc primul tur este 23 martie 2025.

Potrivit unor surse politice, liderii Coaliției au căzut de acord, în principiu, asupra organizării alegerilor prezidențiale. Primul tur ar putea avea loc pe 23 martie 2025, iar al doilea pe 6 aprilie 2025.

- Publicitate -

Astfel, startul campaniei electorale ar fi programat pentru cea de-a doua parte a lunii februarie.

Până atunci, candidații vor strânge semnături, dat fiind faptul că procesul electoral va fi reluat de la zero.

- Publicitate -

rin Antonescu a fost deja anunțat candidatul comun al coaliției PSD – PNL – UDMR și minorități.

Și-au mai anunțat intenția de a candida Călin Georgescu (independent), Elena Lasconi (USR), Nicușor Dan (independent) și Daniel Funeriu (independent).

De asemenea, liderii Coaliției au decis adoptarea ordonanței „trenuleț” în ședința de guvern programată pentru luni, 30 decembrie.

- Publicitate -

Bugetul pentru anul viitor va fi finalizat și adoptat de Guvern în prima săptămână din ianuarie și va fi supus aprobării Parlamentului într-o ședință extraordinară.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -