Barcelona, orașul lui Gaudi, este cel despre care se pot scrie întregi ghiduri turistice. De fapt… s-au și scris. Un city-break în Barcelona lasă mereu turistul cu sentimentul că mai are ceva de văzut, că nu a făcut tot, că i-a mai rămas ceva. Și este complet adevărat! Barcelona este atât de mare, de complex, de ofertant încât cu greu îl poți cuprinde într-o singură vizită… nici măcar în două sau trei. Dar, decât deloc, mai bine și una. Nu de alta, dar să ai motive să te întorci…
Cât a costat biletul de avion?
Pentru o escapadă de 3 zile la sfârșitul lunii noiembrie, am achiziționat biletele de avion în septembrie, folosind compania Wizz Air. Costul acestora a fost de aproximativ 130 €, fără a include bagajul Priority.
Unde ne-am cazat în Barcelona?
Am ales apartamentul „Sagrada Familia Butterfly” pentru 6 persoane, rezervat prin platforma Booking. Apartamentul este situat într-o zonă centrală, la doar 10 minute de mers pe jos de Sagrada Familia și la 3 minute de stația de metrou Sant Pau | Dos de Maig. Costul cazării a fost de 91 € de persoană, iar în plus, a fost reținut un depozit de 300 €, care ne-a fost restituit la întoarcerea în țară. Singura problemă întâmpinată a fost izolarea fonică deficitară, ceea ce a dus la plângeri din partea vecinilor privind nivelul zgomotului.
Care este costul transportului în Barcelona?
Am optat pentru o cartelă de transport valabilă 72 de ore, care include un număr nelimitat de călătorii cu metroul, autobuzul și funicularul Montjuïc, trenurile regionale, tramvaiele și trenurile de navetiști. Telecabina Montjuïc nu este inclusă. Prețul acestei cartele a fost de 25,5 €, comparativ cu 5,5 € pentru o singură călătorie cu metroul.
Obiective turistice în Barcelona
Ne-am planificat vizitele la principalele atracții cu o săptămână înainte, achiziționând biletele necesare și creând un itinerariu detaliat pentru a maximiza timpul petrecut. Pentru organizare, am utilizat aplicația „Exping”, o aplicație gratuită, care permite adăugarea obiectivelor turistice, calculează distanțele dintre acestea, sugerează cea mai eficientă rută de vizitare și care îți permite să realizezi rutele pe zile.
Astfel, am reușit să explorăm cele mai importante puncte turistice din Barcelona în doar 3 zile, profitând la maximum de timpul și bugetul nostru.
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.
