- Publicitate -

Două femei au fost obligate să se prostitueze în Ploiești. Poliția efectuează percheziții

Două percheziții au avut loc în această dimineață, în comuna prahoveană Berceni, la domiciliile unor persoane bănuite de proxenetism. Acestea se presupune că ar fi constrâns psihic două femei să se prostitueze, pe stradă, în municipiul Ploiești.

„La data de 22 august a.c., polițiștii Biroului pentru Combaterea Infracțiunilor Contra Persoanei și Patrimoniului Ploiești, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, într-o comună din județul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de proxenetism.

- Publicitate -

Prejudiciul cauzat în urma activității infracționale este de aproximativ 30.000 de lei.

În fapt, în luna iulie a.c., cei trei bănuiți ar fi înlesnit și determinat practicarea prostituției, la stradă, în municipiul Ploiești, în cazul a doua femei, acestea fiind constrânse prin presiuni psihice, fiind obținute foloase patrimoniale de pe urma activității lor.

- Publicitate -

La sediul unității de poliție vor fi conduse trei persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.

- Publicitate -

Revenim cu detalii.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Sistemul antigrindină din Prahova, fără autorizație de mediu? Autoritățile: „Nu era necesară”

Activitățile specifice sistemului antigrindină, constând în intervenții active în...

Invazie de castori în Prahova! Pădurile de pe malurile apelor, distruse de cele mai mari rozătoare

O adevărată invazie de castori a fost semnalată în...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -