Vlad Pascu, acuzat de producerea tragediei de la 2 Mai, eveniment soldat cu moartea a doi tineri și rănirea altor trei, rămâne în stare de arest preventiv la Poarta Albă. Judecătorii Tribunalului Constanța au respins ca nefondată marți, 16 aprilie, contestaţia făcută de Vlad Pascu, aflat în arest preventiv din august 2023, prin care solicitase să fie arestat la domiciliu.
Decizia magistraților este definitivă.
Citește și: Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis doi tineri, vrea să fie judecat în libertate: „Nu mă consider un pericol social”
Vlad Pascu, șoferul drogat care a ucis cu mașina doi tineri vara trecută, a cerut Tribunalului Constanţa să fie judecat în arest la domiciliu după 8 luni de arest preventiv.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată contestația, motiv pentru care Pascu rămâne în arest.
Mai mulţi tineri au protestat astăzi în faţa instanței şi au cerut dreptate pentru victime.

