- Publicitate -

Șofer urmărit de polițiști pe străzile din Ploiești, după ce a refuzat să oprească la semnalul agentului rutier

Urmărire ca în filme, ieri dimineață, pe  străzile din Ploiești. Un șofer care nu a oprit la semnalul echipajului de Poliție a ajuns în arest.

Potrivit  IPJ Prahova, în jurul orei 06.00, poliţiştii rutieri din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești, în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră pe raza municipiului, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe strada Mărășești.

- Publicitate -

Întrucât conducătorul auto nu s-a conformat semnalului, polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, fiind găsit pe strada Padina.

Cu ocazia legitimării conducătorului auto, s-a stabilit faptul că la volan se afla un bărbat în vârstă de 39 de ani, care emana halenă alcoolică.

- Publicitate -

La testarea cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge.

În urma interogării bazelor de date, s-a constat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut.

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

- Publicitate -

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.

Citește și Se circulă infernal, la această oră, pe DN1: „De la Posada la Comarnic am făcut 40 de minute”

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Povestea lui Iulius Iancu, antreprenorul care a transformat cafeaua la nisip în spectacolul Turkish Barista Events

Pentru Iulius Iancu, antreprenorul care deține Turkish Barista Events,...

Cum se vede Ploieștiul de sus. Un zbor deasupra orașului, în 2026

La Aerodromul Strejnic, cerul nu e limita, e doar...

Topul cartierelor din Ploiești. Care este cel mai ieftin, unde merită să locuiești [Analiză]

Orașul Ploiești s-a dezvoltat mult în ultimii ani, mai...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -