A luat Aurul la Salonul Internațional de Invenții și Inovații „Traian Vuia”, de la Timișoara. Din 307 participanți, persoane adulte, el, micul Mihai Albert Vlădescu, din Ploiești, a obținut locul I cu propulsorul ionic. O invenție realizată în atelierul bunicului, din comuna Filipeștii de Târg. O invenție pentru care juriul de la Timișoara i-a recomandat să solicite cerere de brevet de invenție înregistrată la OSIM. Iar răspunsul băiatului a venit atât de natural și inocent: „mintea nu mi-o poate fura nimeni!”
Îl admiră enorm pe regretatul inventator prahovean, Justin Capră
Dacă acesta avea atelierul marilor sale creații la Filipeștii de Pădure, micul Albert ar petrece, dacă ar putea, zi lumină, în atelierul bunicului tot de la Filipești, dar de Târg.
Pasiunea pentru invenții, ploieșteanul a avut-o de mic. „Când avea vreo șapte ani, din niște jucării de-ale sale a făcut o pompă de apă. Funcțională, evident. Apoi, în glumă, i-am zis că mi-e cald și mi-a făcut un ventilator. A luat motorașul de o la o jucărie, elicele de la o alta, a creat legaturile pentru baterie, el știe cum, și a funcționat.
Nu știe ce e foamea sau somnul atunci când intră în atelier
I se citește pasiunea în privire când vorbește despre invențiile sale sau ce are în plan. Zilele trecute, la Salonul de la Timișoara, a fost prima și cea mai mare reușită a sa. Din 307 invenții, aparținând oamenilor mari, el a luat Aurul cu propulsorul ionic. O idee care i-a venit când se juca cu un transformator de la un dispozitiv…A simțit fluxul de aer și așa a luat naștere invenția cu care a obținut Aurul”, ne-a povestit mama adolescentului, Cristina.
„Abe” cum îl alintă părinții, este elev al Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, profilul Matematică
Nu a fost la festivitatea de absolvire a clasei a VI-a, fiindcă a participat în orașul de pe Bega ca promotor, exponant al dispozitivului pe care l-a creat singur, cu piese găsite în atelier, și care este capabil să producă lucru mecanic – propulsie – fără a avea nici un element în mișcare.
Citește și: Antonia Tudose, tânăra ploieșteancă ce a absolvit Conservatorul Regal din Bruxelles cu distincția Magna cum Laude
Cu un entuziasm copleșitor, Albert a explicat cu pasiune, fiecărui vizitator, principiul de funcționare a creației sale, stârnind uimirea și atenția specialiștilor.
Și asta fiindcă la doar 13 ani, băiatul și-a descris așa invenția: „propulsorul ionic funcționează pe baza creării unei diferențe electrostatice între doi conductori – în acest caz, între două griduri – care produce o plasma orientată de la conductorul negativ la cel pozitiv; fluxul de plasmă influențează atomii din calea lui și le generează impuls, accelerându-i în direcția de deplasare a fluxului, ceea ce, la tensiuni mici de alimentare, produce un curent de aer fără a avea niciun element al dispozitivului în mișcare, iar la tensiuni mari, generează un curent de particule (gaze si lichide cu densitate mică) de o intensitate suficientă pentru a deplasa vehiculul pe care este montat în sens opus fluxului de plasmă (principiul acțiunii și reacțiunii)”.
A plecat de la Timișoara cu Aurul, dar și cu dorința de a continua pe calea aceasta, a inovației
Și asta fiindcă premiul nu a fost nici pe departe o chestiune de noroc. Albert Vlădescu se mândrește și cu medalia de Aur și Diploma de Excelență a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Chimie și Petrochimie ICECHIM București, diploma de Excelență a Institutului Național de Cercetare Dezvoltare pentru Optoelectronică INOE Măgurele, premiul Special al Asociației Cercetătorilor și Inventatorilor INVENTCOR Deva și premiul Special al Universității de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara.
Un copil care găsește răspunsuri la întrebări prin invențiile sale
Performanțe remarcabile pentru un copil aflat încă la vârsta întrebărilor. De altfel și Albert are întrebări. Iar răspunsurile le găsește mereu, atunci când lucrează la una dintre invențiile sale, în micul atelier al bunicului, de al Filipeștii de Târg.
Vrea să ajungă să studieze la prestigiosul Massachusetts Institute of Technology (MIT). Nu uită, însă, vorbele omului pe care l-a admirat și îl va admira o viață, inventatorul rucsacului zburător, Justin Capră: „de meserie, eu sunt român, iar la asta nu voi renunța niciodată!”

Felicitari !!! Tu si cei ca tine sunteti sansa acestui popor de a iesi din mocirla in care ne afundara asa zisii neo-capitalisti (aka politruci dornici de imbogatire).