Salut, prieteni ploieșteni! Tot așa, fără apă caldă? Tot fără căldură? Tot speriați de ce urmează? Și noi! Dar să știți că alții nu. Dintre acești ”alții”, unul e chiar bazat, pentru că are cu cine și cu ce. Acest articol este despre domnul Răzvan Lungu, astăzi deținător al grelei sinecuri de Director General al Hale și Piețe Ploiești, plus aceea de membru al Consiliului de Administrație (CA) al Regiei Autonome de Servicii Publice (RASP) Ploiești.
Domnul Răzvan Lungu este unul dintre vechii tovarăși de hârjoneală administrativă ai primarului Andrei Volosevici. În primul mandat al acestuia, Lungu a deținut funcția de director al RASP Ploiești, sinecură liberală și la acea vreme, domnia sa deținând atunci funcția de președinte al tinerelor mlădițe galben albastre ale județului. De reținut că în această ipostază de director RASP l-a avut ca subordonat pe domnul Vasile (Sile) Ionescu, actual director general al Termo Ploiești.
Domnul Lungu a plecat din funcția de director RASP în negura vremurilor, doar după ce domnul Volosevici a pierdut alegerile în anul 2012. Desigur, nu înainte de a-și oferi o primă babană pentru acele vremuri: 30.000 lei pentru activitatea sa de director RASP performant pe care a prestat-o în anul 2011. Partea frumoasă a poveștii este că, în urma controlului Curții de Conturi, inspectorii au constatat că domnul Lungu s-a premiat incorect și l-au pus să dea banii înapoi la primărie. Ceea ce, conform presei vremii, a și făcut.
După momentul demisiei de la RASP în 2012, domnul Răzvan Lungu s-a dat la fund din prim planul funcțiilor publice, dar nu a renunțat niciodată la acestea. Conform CV-ului, Răzvan Lungu a deținut în intervalul 2016 – 2019 funcția de șef departament managementul calității la CA al Hidro Prahova, societate a Consiliului Județean Prahova.
Din 2019 până în 2021, cel mai probabil pentru că a performat ca șef serviciu, a deținut funcția de director exploatare al societății. În anul 2021, când a câștigat un interesant concurs pentru postul de director general al Hale și Piețe, al cărei manager este și în prezent. CV-ul său este disponibil aici: CV_Gabriel_Razvan_LUNGU
Ca membru de bază al echipei care conduce acum Primăria Ploiești, domnul Răzvan Lungu are reputația unuia dintre cei mai influenți și apropiați colaboratori ai primarului Andrei Volosevici. Acesta ar fi motivul pentru care domnia sa a fost numit membru al CA al RASP, societate aflată în subordinea directă a primăriei și care se ocupă cu controlul contractelor cu prestatorii de utilități. Rețineți acest detaliu, că este foarte important.
Indiferent de job-ul pe care l-a avut la stat, domnul Răzvan Lungu nu a renunțat niciodată la abilitățile sale de întreprinzător privat. Așa se face că astăzi, conform www.termene.ro, site-ul care ne sprijină în documentările noastre, domnia sa este asociat în 4 (patru) firme: Siraz Serv SRL, Siraz Food Concept SRL, Siraz Tour Consulting SRL și PIAR Consult SRL. Vedeți info-graficul realizat de echipa Termene.ro

În timp ce ascultați concertul dat de clănțănitul dinților din serile reci ale ultimelor zile, să recapitulăm câtă răspundere e pe umerii săracului domn Lungu: director general la Hale și Piețe – de stat, membru în CA al RASP – de stat, asociat al patru firme private, dintre care una este chiar interesantă. Este vorba despre Siraz Serv SRL, firmă al cărei angajat se recomandă a fi domnul Lungu și astăzi, pe pagina proprie de Facebook, așa cum puteți vedea în facsimil.

Nu trebuie să sapi prea mult pe Google ca să afli că Răzvan Lungu este unic acționar al firmei, iar obiectul principal de activitate al firmei Siraz Serv SRL este domeniu în care se încadrează serviciile pe care popular le denumim ”SSM”.
Conform site-ului protectiamuncii-bucuresti.ro, ”Acronimul SSM provine de la Securitate și Sănătate în Muncă, sau Protecția Muncii. Definiția exacta a acronimului este Securitate şi sănătate în muncă, și definește ansamblul de activităţi instituţionalizate având ca scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de muncă, apărarea vieţii, integrităţii fizice şi psihice, sănătăţii lucrătorilor şi a altor persoane participante la procesul de muncă.”
Conform site-urilor de licitații publice, firma lui Răzvan Lungu are o mulțime de contracte cu autorități publice, după cum puteți vedea în facsimil.

Ei bine, în timp ce toată administrația Ploieștiului se dădea de ceasul morții să facă plângeri penale și ședințe de consiliu la miezul nopții ca să dea, domne, odată, drumul la apa caldă pentru săraca populație care suferă nevinovată, să știți că și domnul Lungu se stresa tot pe același subiect, dar altfel. Pozitiv pentru domnia sa.
Nici nu se uscase bine cerneala de la ștampila pusă de Registrul Comerțului pe actul constitutiv al societății Termo Ploiești, că firma Siraz Serv a domnului Lungu semna, deja unul dintre primele contracte ale companiei primăriei. Este vorba, ați ghicit, despre contractul pentru serviciile SSM.
Așa cum ne-a confirmat chiar domnia sa, contractul a fost atribuit direct de domnul director al Termo Ploiești, Vasile (Sile) Ionescu, firmei fostului său șef din mandatul anterior al domnului primar Volosevici. Directorul Ionescu ne-a confirmat și faptul că firma prestează de zor și că este de un mare ajutor comunității.
Așadar, bă, cei peste 250.000 de fraieri din Ploiești care vă țineți bolnavii în congelatoarele numite ”spital din Ploiești”, și care vă trimiteți copiii/nepoții/ăia micii la școli neîncălzite și fără apă caldă, nu vă gândiți deloc la stresul pe care îl produce prietenului primarului această situație?
Vă dați seama ce înseamnă să iei prin încredințare directă SSM-ul pentru câteva sute de angajați care nici măcar n-au început să lucreze? Credeți că e simplu pentru domnia sa?
Partea foarte tare a acestui contract cu societatea care încă nu livrează apă caldă ploieștenilor este aceea că pupilul domnului primar Andrei Volosevici, domnul Răzvan Lungu, se pune într-o oarecare situație de conflict de interese, sau cum i-o spune. Acesta este produs de prezența sa în CA-ul RASP, RASP fiind instituția care ar trebui să valideze contractul cu Termo Prahova.
Până or da drumul la apa caldă domnul primar Andrei Volosevici și oamenii săi, vă urez clănțăneală delicată, oriunde v-ați afla! Că de suportat consecințe, nu cred că o să suporte cineva.

A făcut de râs UPG-ul și liceul în care a învățat. Mai bine nu scria unde a studiat.
Sunt convins ca daca iei la bani marunti apar niste magarii. Si chiar merita aprofundata ancheta.
Dar sa bagi in titlu situatia lui Lungu si sa o legi cu lipsa apei calde, mi se pare cam fortat si artificial.
Daca autorul are niste polite personale de platit, sa o faca mai cu talent.