- Publicitate -

TCE Ploiești: Se suspendă, începând cu 1 octombrie, traseu 40 barat

SC Transport Călători Express (TCE) a anunțat, luni, suspendarea, începând cu 1 octombrie, a unui traseu în Ploiești. Este vorba de traseul 40 barat, care efectua curse pe ruta Hale Catedrală – Parcul Memorial „Constantin Stere” de la Bucov.

Introdus în circulație numai pe perioada de primăvară – vară, traseul 40 barat nu va mai efectua, sâmbăta și duminica, curse pe ruta Hale Catedrală – Parcul Memorial „Constantin Stere”.

- Publicitate -

„Începând cu data de 1 octombrie 2022, în zilele de sâmbătă și duminică, nu se mai asigură curse în traseul 40 barat, de la Hale Catedrală la Parcul Memorial „Constantin Stere” Bucov”, a precizat TCE, potrivit unui anunț făcut de Primăria Ploiești.

Reamintim faptul că traseul 40 barat a fost repus în circulație în acest an, pe 16 aprilie, pentru zilele de sâmbătă și duminică, în intervalul 09.00 – 19.00, pe tronsonul Hale Catedrală – Parc Memorial „Constantin Stere, cu oprire inclusiv la Grădina Bucov.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -