- Publicitate -

Avocatul Poporului, reacție după ce Ministerul Educației a eliminat bursele sociale pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate

Avocatul Poporului dezaprobă măsura prin care au fost eliminate bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural, care merg la liceu în altă localitate. „Prin eliminarea acestor burse se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată care, la Capitolul III punctul 1”, se arată în comunicatul transmis de Avocatul Poporului.

Decizia de a elimina această categorie de burse sociale este pe cât de surprinzătoare pe atât de nedreaptă, având în vedere că ea afectează elevii din mediul rural care sunt nevoiți să meargă în altă localitate la liceu, pentru că nu au în cea de domiciliu o astfel de instituție de învățământ”, se arată în comunicatul de presă al Avocatului Poporului.

- Publicitate -

Citește și: Bursa socială pentru elevii din mediul rural care merg la liceu în altă localitate, eliminată de Ministerul Educației

În opinia Avocatului Poporului, „prin eliminarea acestor burse se mențin și se vor adânci inechitățile între elevii din mediul rural și cei din mediul urban, ceea ce contravine chiar Proiectului România Educată care, la Capitolul III punctul 1”.

O prioritate o reprezintă reducerea decalajului dintre învățământul rural și cel urban. Sistemul este centrat pe cel care învață și se adaptează la nevoile lui, astfel încât fiecare elev să își atingă potențialul maxim. Avocatul Poporului subliniază că, indiferent de locul în care s-au născut, de situația economică a familiei sau de etnie, toți copiii au dreptul la educație de calitate, iar acestora trebuie să le fie asigurate șanse egale la educație și ulterior la acces pe piața muncii”, se mai precizează în comunicatul transmis de Avocatul Poporului.

- Publicitate -

Citește și: Avocatul Poporului intervine în problema admiterii separate la colegii. „Este discriminare!”

Bursele de ajutor social acordate elevilor din mediul rural care merg la liceu în altă localitate au fost eliminate prin Ordinul ministrului educației nr. 5379/2022.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Policlinica Cina din Ploiești, sat fără câini. Cum arată clădirea după 9 luni de promisiuni

Policlinica Cina din Ploiești pare desprinsă din realitatea anului...

Vlad Niculescu, ciocolatierul școlit în Belgia care a deschis un atelier artizanal lângă Ploiești

Povestea lui Vlad Niculescu, fondatorul Boem Atelier, nu este...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -