În 2021 specializarea matematică-informatică bilingv engleză de la Colegiul Național Mihai Viteazul din Ploiești a ocupat locul 9 în topul național al celor mai mari medii de admitere. Aceasta a fost 9.66.
Anul acesta, această specializare a avut cea mai mare medie de admitere din județul Prahova, 9.57. La nivel național însă a ocupat doar poziția 50.

Topul național al liceelor a fost dominat de Municipiul București, ca în fiecare an. Colegiile „Sfântul Sava” și „Gheorghe Lazăr” își dispută în continuare supremația.
Anul acesta cea mai mare medie a ultimului admis a fost la Colegiul Național „Sf. Sava” din București, la specializarea matematică-informatică, bilingv engleză, unde s-a intrat cu 9.89.
Pe locul 2 s-a situat specializarea științele naturii de la același liceu, unde media ultimului admis a fost 9.87.
Locul al treilea al podiumului a fost completat de specializarea matematică-informatică de la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” tot din București, unde media ultimului admis a fost de 9.84.
Se observă că nicio specializare a profilului umanist nu este prezentă în top 10 național. Prima de acest gen apare abia pe locul 17, și este vorba despre specializarea „științe sociale” a Colegiului Național Gheorghe Lazăr, unde media ultimului admis a fost 9.69.
