- Publicitate -

Aproape 70 de copii din centre de asistență socială din Odesa, cazați în Prahova. DGASPC a lansat un apel pentru sprijinirea refugiaților din Ucraina

Cei aproape 70 de copii din centre de asistență socială din Odesa au ajuns, vineri dimineață, la centrul DGASP din Băicoi, dar și la două centre din Posești și Vălenii de Munte ale Asociației Pro Vita. DGASPC Prahova a lansat un apel sprijinirea refugiaților din Ucraina.

Cei aproximativ 70 de copii, proveniți din centre de asistență socială din Odesa au ajuns, vineri dimineață, și au fost preluați de DGASP Prahova. La Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare“ Băicoi, din cadrul DGASPC Prahova, au fost cazați 31 de minori și patru adulți, iar la două centre din Posești și Vălenii de Munte ale Asociației Pro Vita au ajuns 35 de minori și cinci adulți.

- Publicitate -

Au între 2 și 18 ani, dar au adunat deja o experiență de viață greu de imaginat. Copii făr’ de părinți, iar, odată cu războiul care s-a abătut asupra Ucrainei, au devenit și copii făr’ de ţară. Este greaua povară prin care trec și cei aproape 70 de minori, proveniți din centre de asistență socială din Odesa, care au ajuns vineri dimineață, 04 martie, în Prahova. Aceștia au fost preluați de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Prahova, instituție care vine în sprijinul refugiaților mame și copii sau copii neînsoțiți care solicită sprijin din partea autorităților române”, a precizat Consiliul Județean Prahova.

Consiliul Județean Prahova, prin DGASP Prahova, a lansat un apel către ONG-urile, agenții economici și către toți cei care vor să le ofere o mică alinare acestor copii și însoțitorilor lor să se alăture efortului comun în scopul asigurării serviciilor necesare tuturor refugiaților care trec prin momente extrem de dificile.

- Publicitate -

La Complexul de Servicii Comunitare „Rază de Soare“ Băicoi este nevoie de următoarele produse:

  • Alimente (ulei, zahăr, orez, mălai)
  • Produse de igienă corporală
  • Produse pentru îngrijirea/curăţarea lucrurilor şi spaţiilor
  • Prosoape, lenjerii de pat (1 persoană)
  • Încălțăminte și haine NOI sau IGIENIZATE (însoțite de dovada eliberată de curățătorii) pentru vârstele 5-15 ani
  • Jucării NOI sau în stare perfectă de utilizare

Donațiile destinate acestor copii pot fi aduse la sediul DGASPC, din Ploiești, Șoseaua Vestului 14-16, unde a fost amenajat un centru de colectare.

Asociația Pro Vita „Sf Brâncoveanu“ (comuna Posești) și Asociația Pro Vita pentru Născuți şi Nenăscuți C.T.F. Rizănești (Vălenii de Munte) au nevoie de următoarele produse:

- Publicitate -
  • Alimente (apă plată îmbuteliată, lapte, brânză, ouă, mezeluri)
  • Medicamente uzuale
  • Produse de îngrijire
  • Prosoape, lenjerii de pat

În acest caz, donațiile pot fi predate la sediile asociațiilor din comuna Posești, sat Posești Ungureni, Intrarea Crizantemei, nr 10 și în orașul Vălenii de Munte, str. Rizănești, nr.40.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -