- Publicitate -

Peste 14.200 de pensii recalculate în Prahova, în 2019. În ce condiții și de câte ori se poate solicita acest lucru

casa_de_pensii_79bb5.JPG

Cei care au cerut recalcularea fie nu depuseseră, inițial, toate dovezile privind activitatea și stagiile de cotizare, fie au ajuns la limita de vârstă și mai aveau de completat dosarul cu perioadele de cotizare după depunerea cererii de pensionare.

Conform legislatiei in vigoare, respectiv Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, pensia poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare nevalorificate la stabilirea acesteia.

- Publicitate -

Pensia pentru limită de vârstă poate fi recalculată, la cerere, prin adăugarea stagiilor de cotizare realizate după data înscrierii la pensie.

Drepturile recalculate se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.

- Publicitate -

Persoana care beneficiază de pensie poate solicita recalcularea ori de câte ori consideră necesar și dispune de documentele necesare în vederea completării dosarului.

„Însă, cei care lucrează după pensionare vin să își recalculeze pensia la un interval de cam un an.

Admiterea sau respingerea unei cereri de pensionare (și în această situație intră și recalculările) se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii. Decizia se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire“, ne-a precizat Grațiela Chițu, consilier superior la Casa Județeană de Pensii Prahova.

- Publicitate -

În 2019, Casa Judeteana de Pensii Prahova a primit un număr de 14.182 de cereri de recalculare.

Începând cu data de 1 septembrie 2019, valoarea punctului de pensie este de 1265 lei, iar pensia minimă garantată este de 704 lei.

Foto: 

- Publicitate -

casa_de_pensii_2aace.JPG

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -