- Publicitate -

Povestea de succes a soților Joița cu ”Aprozărești”, magazinul din Ploiești, cu hrană sănătoasă pentru trup și suflet FOTO

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.38.jpeg

În căutarea de oameni frumoși, cu povești aparte, care pot fi un exemplu pentru mulți dintre noi, drumurile mi s-au oprit la…Aprozărești. După nume, te întrebi oare o fi aprozar, o fi ceva legat de proză, însă cu greu ai putea crede că cele două tipuri de hrană, pentru trup și suflet, și-ar putea găsi un loc comun. În Ploiești, la Aprozărești, sute de volume „supraveghează“ rafturile cu legume și fructe românești sau din import, aranjate cu gust, dar și după anumite norme, de către soții Joița.

Și nu e nimic de decor aici. Fie că iei un coș plin de legume și fructe, fie că optezi pentru o legătură de pătrunjel, din „partea casei“ primești o carte. 

- Publicitate -

Locul, plin de culoare, de prospețime, plin de povești, este însuflețit de Diana și George Joița, dar și de un al treilea membru care este pe drum. Cu plăcerea unor gazde care-și primesc oaspeții, cu un sfat, cu toate detaliile despre produsele pe care le au spre vânzare, cei doi tineri încearcă să demonteze tiparul comerciantului clasic. Acel vânzător care fie te „lovește“ cu un „ce doriți“, de-ți vine să-i răspunzi instantaneu că vrei doar să ieși mai repede de acolo sau cel al comerciantului care-și laudă marfa de ai senzația că ai dat peste merele de aur ale lui Prâslea.

Sinceri, joviali, îndrăgostiți unul de altul, dar și de ceea ce fac, Diana și George se luptă, de aproape trei ani, să pună pe picioare o afacere care să le ofere, la un moment dat, un minimum de confort financiar.

- Publicitate -

Ca mic antreprenor este greu să reușești în România, dar fac haz de necaz „suntem roboți, muncim, nu obosim” și de la 6-6.30 dimineața încep treaba, zilnic. Orele acestea sunt valabile pentru perioada rece. Pe timpul verii, programul le începe de pe la 2.30-3.00, când trebuie să meargă pe la producători pentru aprovizionare.

În afară de iarnă, când trebuie să apeleze la import, într-o proporție destul de mare, soții Joița se luptă să aibă marfă românească, procurată de la mici ferme și producători. Și țin ca produsele lor să fie proaspete și cu gust!

„Așchia nu sare departe de trunchi“

- Publicitate -

Pentru George, originar din Vlădeni, județul Dâmbovița, domeniul Agriculturii și ceea ce presupune comerțul cu legume-fructe nu au fost o noutate. A luat contact cu ele încă de copil.

„Inițial, ai mei au lucrat la uzină, dar s-au ocupat și de comerț. Au avut un magzin la țară, o gogoșerie, aveau o seră și, ca activitate sezonieră, veneau și în piață la Ploiești cu legume. Mama e sârboaică, așa că a avut în sânge treburile legate de agricultură și comerț“, ne-a povestit George.

În Ploiești avea să ajungă și el cu liceul, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu“, iar mai apoi a încercat și treaba cu studiile superioare, dar le-a abandonat. A început să lucreze încă de când era student, tot în domeniul comerțului.

Dincolo de acoperirea cheltuielilor, a învățat foarte multe detalii care aveau să-l ajute mai târziu în propria-i afacere, cum ar fi, spre exemplu, aranjatul mărfurilor pe raft. Contează culoarea, contează modul în care sunt grupate, dar, înainte de toate, cele mai importante sunt calitatea produselor și sinceritatea cu care sunt prezentate clienților. 

- Publicitate -

Debutul afacerii

A lucrat trei ani în Anglia, tot în Agricultură, unde a adunat bani pentru nuntă și pentru bazele micii afaceri. Cu două mii de lire ca punct de plecare, cu un spațiu închiriat de 15 metri pătrați, cu multe așteptări, George și Diana au sărbătorit un an de căsătorie (23 august 2016) prin deschiderea cochetului aprozar.

Totuși, simțeau că este ceva care le lipsea. În căutarea de idei, au ajuns la Bogdan Stoica (Fido), cel care le-a „botezat“ magazinul și care le-a lansat și propunerea să îmbine cele două tipuri de hrană de care are nevoie omul.

- Publicitate -

Cărțile le au din donații și sunt oferite bonus tuturor celor care cumpără un produs din Aprozărești sau care comandă legume și fructe de aici. Pentru că livrarea la domiciliu este o altă noutate pe care George și Bogdan au adus-o pe tronsonul lor de activitate.

„Mulți au crezut că volumele sunt de decor sau de vânzare și mare le-a fost mirarea când au aflat că sunt bonus. Nu toți le acceptă, susținând că nu au unde să le mai pună. Avem însă un client care ia 2-3 cărți săptămânal”, ne-a spus George.

Responsabila cu lectura și eventuale recomandări pentru amatorii acestei activități este soția sa, Diana, absolventă de Filologie.

Cei doi încearcă să-și suprindă clienții cât de des pot. Cine le-a trecut pragul în anii trecuți, la început de Martie, a primit un MĂR-țișor proaspăt și gustos. Și pentru anul acesta au în plan surprize plăcute pentru clienții care îi vor vizita încă din primele zile ale primăverii. Un anotimp pe care-l așteaptă cu mult drag și multă speranță de mai bine.

- Publicitate -

„Lunile de început de an sunt grele. Odată cu primăvara și cu postul începe să fie un pic mai bine. Abia așteptăm să mai putem «respira» și noi“, ne-a mărturisit Diana.

Dorința de a reuși

Poate că nu sunt niște oameni bogați financiar, dar se au unul de altul, vin la muncă de plăcere, au dorința de a transforma banalul în ceva atipic, au deschiderea în a cere și primi sfaturi atunci când simt că li se „scufundă bărcile“ și, totodată, vor să reușească în țara lor și să ducă mai departe o îndeletnicire a familiei.

Colțișorul de prospețime, unde găsești hrană pentru trup și suflet, se află pe strada Bănești, nr.4 (zona Bulevardului Republicii), iar cine optează pentru livrări la domiciliu, îl poate contacta pe George Joița, la 0722843781.

- Publicitate -

Foto: Liliana Maxim

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.29.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.38.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.30 (1).jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.30.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.35.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.37.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.36.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.40.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.40 (1).jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.34.jpeg

WhatsApp Image 2019-02-21 at 15.23.33.jpeg

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -