Peste 250 de suporteri ai Petrolului participă la această oră la un miting de sensibilizare cu privire la situația actuală a echipei ploieștene.
Suporterii au strigat lozinci anti conducerea Petrolului și au folosit și efecte pirotehnice, mesajul lor fiind un semnal de alrmă la adresa celor care pot finanța echipa "La bine se călcau fanii în picioare, acum Petrolul nostru aproape moare", este unul dintre mesajele de pe bannerele suporterilor care au păstrat și un minut de reculegere pentru victimele din clubul bucureștean Colectiv.
Suporterii au venit cu o adevărata recuzită, cu tobe și vuvuzele și au strigat de nenumărate ori ca fostul patron al Petrolului să ajungă la pușcărie.
În această seară de la ora 20,30 Petrolul va întâlni pe Ilie Oană pe Concordia Chiajna
Mitingul se desfășoară pe scările de la Palatul Culturii iar suporterii sunt supravegheați poliție, poliție locală și jandarmeri. Pentru că au fost folosite și artificii și petarde, la fața locului a ajuns și o autospecială de la ISU Prahova.
UPDATE: La orele 19.30, mitingul suporterilor s-a terminat, cei aproape 300 de fani ai echipei deplasându-se, în liniște, spre stadionul Ilie Oană, unde are loc meciul Petrolul – Concordia Chiajna.
