Adrian Mutu şi-a reziliat contractul cu Petrolul pe 26 septembrie, anunţând că urmează să plece să joace în India la FC Pune City, echipă care anunțase transferul său pe site-ul oficial.
Se pare că Mutu nu a obținut la timp viza de India, deoarece a mers la Ambasada Indiei de la București după o noapte agitată, pierzând primul meci al echipei sale. Indienii au scris că Mutu i-a amenințat pe funcționarii Ambasadei în momentul în care aceștia i-au spus că nu are actele în ordine. Extrem de nervos și iritat, după noaptea lungă pe care o avusese, Adi Mutu a făcut scandal și a fost trimis la plimbare de indieni, care i-au cerut să vină altădată cu toate actele necesare și, mai ales, cu capul limpede. Indienii se gândesc chiar să renunțe la serviciile lui, însă acest lucru depinde și de poziția celor de la Fiorentina, club care are un procent de acțiuni la echipa indiană.
Sursa: adevarul.ro

