spot_img
- Publicitate -

Manager de spital, amendat după ce el și cadrele medicale au ieșit în stradă să se închine la moaște. FOTO

Data:

Arhiepiscopia Târgoviştei a organizat, marţi, în municipiu o procesiune cu moaştele Sfântului Nifon, „pentru încetarea pandemiei” de coronavirus. Zeci de angajați ai spitalului județean din Târgovişte au ieşit în stradă să se închine la moaşte, în frunte cu managerul care a fost amendat ulterior cu 20.000 de lei.

- Publicitate -

Comunicatul Centrul Judeţean Dâmbovița de Comunicare şi Informare Publică:

„Ca urmare a apariţiei în spaţiul public referitoare la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, DSP Dâmboviţa s-a autosesizat şi a sancţionat managerul unităţii sanitare cu o amendă în valoare de 20.000 lei, conform prevederilor HG 857/2011, pentru neaplicarea de către conducerea spitalului menţionat a măsurilor antiepidemice de prevenire şi răspândire a infecţiilor.

În acelaşi timp, la nivelul instituţiilor MAI se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care nu au respectat prevederile ordonanţelor militare privind distanţarea socială, urmând a fi aplicate măsuri conform legislaţiei în vigoare”.

Reacția BEC după suspendarea anulării prezidențialelor din 2024

După hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a suspendat, în această seară, decizia CCR privind anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024, Biroul Electoral Central...
- Publicitate -

Detalii pe digi24.ro

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Locul din Prahova unde mănânci ca la mama acasă

Există locuri care nu apar pe hărțile turistice, dar...

Povestea lui Dănuț Prună, omul care aduce lumina în suflete

Într-o lume în care știrile ne copleșesc cu teamă,...

Deepfake cu Dragoș Pătraru, fraudă în numele Hidroelectrica

Imaginea lui Dragoș Pătraru a fost folosită ilegal, într-o...

Vidanjă golită pe marginea drumului, la Berceni [VIDEO]

Un cititor ne-a trimis imagini surprinse recent cu o...

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Reacția BEC după suspendarea anulării prezidențialelor din 2024

După hotărârea Curții de Apel Ploiești, care a suspendat,...

Parchetul, recurs la decizia care suspendă anularea alegerilor

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a...

Cine e judecătorul ploieștean care a anulat anularea alegerilor

Alexandru Vasile, judecătorul care a decis anularea deciziei CCR...

De ce rămânem fără medici. Sute de posturi vacante la SJUP

Lipsa medicilor afectează grav activitatea celui mai mare spital...

DR. Mihai Băican, terapie cu efecte imediate împotriva colesterolului

Licențiat al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila,...
- Publicitate -

Emisiuni

Se poate și la Ploiești. Orașul se schimbă

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Căruța cu proști s-a răsturnat la Drumuri Naționale Ploiești FOTO

La câteva ore după ce am publicat articolul Cum...

Cum să-ți bați joc de șoferi. Cazul DN 1 A, închis la Blejoi

De ieri de la prânz, când a fost interzisă...

Dumnezeu, coleg de campanie

Viața politicienilor români pare împărțită în două anotimpuri spirituale:...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Programul Rabla 2025. Care este valoarea ecotichetelor

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a transmis noi detalii privind...

Contract AUR pentru lobby în SUA. AEP a demarat verificări

Marius Lulea, prim-vicepreședinte AUR, a declarat pentru HotNews că...

Guvernul declară zi de doliu național în memoria Papei

Papa Francisc s-a stins din viață luni, 21 aprilie,...

Festivalul Neversea, ediția 2025, a fost anulat

Festivalul Neversea nu va mai avea loc anul acesta....
- Publicitate -

Jumătate de țară, sub cod de vijelii. Vremea la Ploiești

Jumătatea vestică a țării se află miercuri, până la...

Zi de doliu național în România

Guvernul va decreta sâmbătă, 26 aprilie, zi de doliu...

INCDFP: Șase cutremure în România în ultimele 24 de ore

Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului...

Altex se pregătește să preia Bricostore România

Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a autorizat tranzacția...