- Publicitate -

S-a ales praful de afacerea condusă de Andreea Esca. Firma a intrat în insolvență

PUBLIONE MEDIA: abandonată de ANDREEA ESCA, revista THE ONE s-a aruncat… în braţele insolvenţei! PUBLIONE MEDIA SRL Bucureşti (CUI: 18721751) este editorul publicaţiei THE ONE, revistăcondusă timp de aproape 10 ani de Andreea ESCA. Prezentată drept “membră a MEDIAFAX GROUP”, această societate… a intrat “în rândul firmelor MEDIAFAX”, adică în incapacitate de plată. Cererea a fost depusă la Tribunalul Bucureşti chiar de debitoare, pe 30 septembrie 2015, şi a fost admisă pe 2 noiembrie 2015 (Dosarul 35153/3/2015), deşi legea prevede un termen maxim de judecată de 10 zile.

 În 2014, PUBLIONE MEDIA SRL a înregistrat pierderi de 67.369 lei, la o cifră de afaceri de 4,52 milioane lei, iar pentru finalul anului a raportat datorii totale de 3,39 milioane lei. La aceeaşi dată, creanţele depăşeau 5,30 milioane lei, o valoare aproape egală cu cea consemnată cu un an în urmă, iar suma din casă şi conturi era de numai 11.703 lei.

- Publicitate -

 Unul dintre principalii creditori ai editorului THE ONE, la fel ca şi în cazul celorlalte firme din Grupul MEDIAFAX, este statul român. Astfel, la data de 30 septembrie 2015, PUBLIONE MEDIA SRL figura pe site-ul ANAF cu obligaţii restante la bugetele de stat în valoare totală de 979.817 lei, defalcate astfel:

  • Bugetul de stat = 698.170 lei
  • Bugetul asigurărilor sociale de stat = 190.870 lei
  • Bugetul asigurărilor pentru şomaj = 8.225
  • Bugetul asigurărilor de sănătate = 82.552

Dobânzile şi penalităţile incluse în aceste sume nu sunt de speriat, ceea ce înseamnă că datoriile nu au o vechime prea mare.

- Publicitate -

Conform evidenţelor Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, PUBLIONE MEDIA SRL deţine două mărci THE ONE (una verbală şi una combinată), o marcă “Street Chic by The ONE”, iar pentru ONE.ro are o dispută cu OSIM după un aviz de refuz. Site-ul one.ro înregistrează aproximativun milion de vizitatori unici pe lună şi vreo 7 milioane de afişări.

Citește articolul integralpe supervizor.ro

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -