- Publicitate -

O familie întreagă a paralizat după ce a mâncat un peşte

Data:

Distribuie articolul:

O

O masă luată alături de familie s-a transformat într-un coşmar, cu 11 membri ai familiei în stare gravă şi paralizie, totul pentru că au gătit un peşte "greşit".

- Publicitate -

În Brazilia, o cină a familie Souza, la care a fost invitată toată familia, a devenit o tragedie, după ce masa pregătită s-a dovedit a fi făcută cu un peşte balon, una dintre cele mai otrăvitoare vieţuitoare din lume.

Familia primise peştele de la un prieten care fusese la pescuit şi l-au prăjit imediat, fără a încerca să identifice peştele. În plus, au invitat toţi membrii la masă, iar acum, scrie Evening Standard, 11 persoane se află în stare gravă la spital, inclusiv patru copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani.

Cristiane Souza, mama familiei, care a "scăpat" mai uşor decât restul membrilor, a explicat că aceştia au început să vomite imediat cum au gustat peştele, apoi le-a amorţit faţa şi paralizia le-a cuprins întregul corp. "A trebuit să îi cărăm pe fiecare până la maşină şi apoi la spital". Bunica acesteia a adăugat: "Am pus peştele prăjit pe masă, în curte şi toată lumea a început să mănânce. Chiar spuneau cât de delicios este".

- Publicitate -

PESTELE BALON este numit în Japonia fugo. Otrava sa este numită „tetrodotoxină”, o neurotoxină normală – efectele sale analgezice sunt de 160.000 de ori mai puternice decât cele ale cocainei. Dacă mâncaţi PESTELE BALON, puteţi simţi o uşoară senzaţie plăcută, provocată de tetrodotoxină – iar în Japonia bucătarii care prepară fugo trebuie să aibă licenţă. Chiar şi aşa, uneori există cazuri mortale sau persoane care ajung în stare gravă, ca urmare a consumului de fugo. Toxina coboară temperatura corpului şi a sângelui, provocând o comă profundă.

sursa: realitatea.net

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

spot_img

Exclusiv

Cine este responsabil de incendiul din Ploiești pentru care a fost emis un mesaj RO ALERT

Vinerea trecută, un incendiu a izbucnit într-o hală dezafectată...

Nași, fini, afini și prieteni ai lui Andrei Volosevici, plătiți regește din banii ploieștenilor. Primărie de cumetrie

Peste un milion de lei, din banii ploieștenilor. Atât a plătit primăria Ploiești și instituțiile subordonate pentru neamurile și apropiații primarului Andrei Volosevici, în anul fiscal 2022, sub formă de salarii, prime, sporuri și idemnizații.

S-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul Independenței din Ploiești [FOTO-VIDEO]

În această dimineață s-a redeschis circulația rutieră pe Bulevardul...

Curse ilegale de mașini și drifturi la Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești [VIDEO]

De ani buni, locuitorii din zona Sălii Sporturilor din...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Transport agabaritic azi-noapte, în Prahova – VIDEO

Azi-noapte cititorii au surprins un transport agabaritic în Prahova,...

Cauza surpării de la Slănic. Ce spune raportul specialiștilor

Pe site-ul Primăriei Slănic a fost publicat raportul privind...

Se închide DN1A la Măneciu. Care sunt rutele ocolitoare

Din cauza unor lucrări de reparație la o trecerea...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...

Cei doi bărbați din Târgșoru, care și-ar fi tâlhărit prietenul, au fost arestați preventiv

Cei doi suspecți care și-ar fi tâlhărit prietenul în...
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Ce este promisiunea de vânzare-cumpărare a unui apartament

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

Robin Mihai este triplu medaliat cu aur la Campionatul Mondial de Kempo IKF cu sprijinul Supermarket La Cocoș

Ce ar fi sportul ploieștean fără implicarea oamenilor de...

Întreruperi de energie electrică în Ploiești și Prahova în perioada 20-24 mai. Zonele afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Cum influențează activitatea fizică longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Transport agabaritic azi-noapte, în Prahova – VIDEO

Azi-noapte cititorii au surprins un transport agabaritic în Prahova,...

Cauza surpării de la Slănic. Ce spune raportul specialiștilor

Pe site-ul Primăriei Slănic a fost publicat raportul privind...

Se închide DN1A la Măneciu. Care sunt rutele ocolitoare

Din cauza unor lucrări de reparație la o trecerea...

A dispărut o bandă de circulație de pe Bulevardul Indepnendenței din Ploiești după noile marcaje rutiere [VIDEO]

Marcajele rutiere efectuate pe tronsul recent reabilitat al Bulevardului...
- Publicitate -