În plină eră a tehnologiei informației, în anul de grație 2015, în care unii anunță că vor fi construite tehnologii solare în asfalt și că va fi posibilă navigarea de tip „hand free” doar prin intermediul vocii, la Ploiești peste o sută de copii se-ncălzesc la reșouri și nu au apă caldă pentru a se spăla pe mâini. Iar toate aceste lucruri se întâmplă la o grădiniță cu program prelungit.
Aproape la marginea Ploieștiului, în cartierul Dorobanțul, pe strada Mircea cel Bătrân, mai mulți copii, însoțiți de părinți sau bunici, părăsesc grădinița. Întrebarea dacă la școală este căldură îi ia prin surprindere pe adulți. Unii ridică mirați din umeri, alții se feresc, în stilul caracteristic românesc, să nu răspundă. Încet, printre dinți, o mămică îmi spune că acum o săptămână și-a ținut copilul acasă, de teamă să nu i se îmbolnăvească mai rău. „Au adus niște reșouri, pe care le-au pus în clasă. Ce să zic? E cald. Mai poți spune ceva?”, se întreabă retoric mămica.
Indignare, inspecție și frig
Grădinița Scufița Roșie, că despre ea este vorba, este extrem de primitoare. Multe flori… Multe desene pe pereți… Soarele răzbate printre ferestrele mari, în ciuda celor peste 10 grade Celsius de afară. La intrare, pe partea stângă, străjuiește un calorifer… E rece… După un hol lung, se zărește sala de mese, unde stau cuminți câteva zeci de copii… Chiar la intrare în încăpere este un radiator electric micuț, cu câteva coloane tubulare, care, vezi Doamne, ar fi bine să împrăștie căldură și în încăpere, dar și pe holuri… Modelul radiatoarelor este de prin anii 98, dar nu mai contează.
Unul câte unul, părinții care vin să-și ia copiii care nu sunt înscriși la program prelungit nu comentează despre situație. De ce ar mai face-o, din moment ce li s-a spus că Primăria rezolvă problema. Cei care s-au plâns probabil că au fost repeziți la fel ca și mine, când am întrebat care este situația la căldură. „E cald doamnă, nu vedeți că sunt reșouri. Le-a dat Primăria și a zis că schimbă și centrala. Ce atâta e căldură, nu e căldură… Toată lumea întreabă dacă e căldură”, m-a luat la zor o femeie îmbrăcată în halat alb. „Sunteți educatoare?”, întreb eu mirată de tonul oarecum ridicat folosit într-o instituție publică. „Nu, dar ce contează! V-am spus avem reșouri”, îmi spune aproape nervoasă doamna care nu dă semne că ar dori să se prezinte. În pași repezi, o persoană care cară câteva dosare mă expediază rapid. „Astăzi nu puteți sta de vorbă cu doamna director… Nici mâine… Avem reprezentați de la Pitești pentru acreditare. E cel mai important control”, îmi spune doamna care se întoarce din drum ca să-mi confirme că este vorba de o urgență maximă: „Chiar nu se poate! Nu înțelegeți? E control!”, îmi spune interlocutoarea mea pe un ton de data aceasta mai înțelegător, dată fiind și situația.
Micuții care sunt înscriși la program prelungit sunt duși la clasă, doi câte doi. Trec pe lângă grupurile sanitare, dar nu intră să se spele pe mâini. „Dacă nu este centrală, nu este apă caldă”, îmi șoptește o mămică. Fără gălăgie vă rog mult!”, le spune copiilor educatoarea, iar copiii încolonați, în liniște, intră în clasă, unde îi așteaptă un nou reșou. Avantaj pentru cei care stau aproape de calorifer, dezavantaj pentru cei din rândurile îndepărtate. Oricum vine ora de somn, și, pentru două ore, micuții nu simt că le îngheață mâinile și picioarele. Câțiva copiii, cu părinți mai grijulii, poartă vestuțe de lână. „Avem reșouri acum. În fiecare clasă este câte un reșou”, îmi șoptește o educatoare, care îmi confirmă că e ședință, iar doamna director nu poate vorbi acum cu presa.
Grăbit, un părinte care crede că a întârziat, intră pe ușa grădiniței. „Ce să mai spunem? Nu vedeți? Au lămurit situația. Au pus anunț!”, mi-a spus omul în mers spre sala de clasă. În anunț, se spune că a fost propusă o rectificare bugetară prin care să fie alocate fonduri pentru demararea investiției. „Din păcate, în ședința Consiliului Local programată în data de 22 octombrie, această rectificare nu a putut fi aprobată, din lipsă de cvorum”, scrie în anunțul postat pe un perete grădiniței. Ce nu scrie în adresă este că au lipsit consilierii PSD, UNPR și ALDE, lucru care ar fi bine de știut, că doar anul viitor vin alegerile.
Tupeu, nesimțire și batjocură?
La Grădinița Scufița Roșie nu este copilul niciunuia dintre consilieri. Altfel cu toții ar fi sărit în picioare ca arși dacă aflau că odraslele lor se-ncălzesc lângă un radiator mic și nu au nici măcar apă caldă să se spele pe mâini. Oricum, tupeul lor este maxim. După ședința de săptămâna trecută când au lipsit în gașcă, unii s-au dat bolnavi, iar alții au anunțat că au avut probleme mult mai importante. Ce mai contau copiii de la Grădinița Scufița Roșie? Mâine este iar ședință, domnilor consilieri. La Grădinița Scufița Roșie centrala nu mai merge, nu este apă caldă, iar copiii se încălzesc pe lângă reșouri… Ce părere aveți? Lipsiți iarăși?
