- Publicitate -

În Prahova funcţionează 11 cluburi! Trei au fost amendate şi sunt sub monitorizare

club colectiv

Tragedia de la clubul din București, unde 30 de tineri au murit în urma unui incendiu, iar alte 145 de persoane sunt spitalizate, se poate repeta și la Prahova. Oficial, în Prahova, numai 11 locații figurează cu destinația de club. Trei dintre ele, toate din Ploiești, au fost amendate și sunt sub monitorizarea ISU Prahova. În alte zeci de restaurante și de baruri sunt organizate diverse evenimente, deși nu există autorizație pentru acest lucru.

 

De remarcat este faptul că pe Valea Prahovei nu funcționează niciun club, în ciuda faptului că, anual, aici sunt organizate tot soiul de evenimente. De altfel, și la București, în hala unde s-a întâmplat tragicul incendiu, autorizația de funcționare eliberată de Primăria Sectorului 4 era pentru 80 de locuri. Vineri, în seara în care a izbucnit incendiul, la concert erau sute de persoane.

- Publicitate -

Oficial, reprezentanții ISU Prahova susțin că în județsunt înregistrate 11 locații de acest gen. „Opt dintre ele au autorizație de funcționare și își desfășoară activitatea legal, iar trei au fost sancționate cu sancțiune contravențională. Pentru toate cele 104 localități din Prahova am notificat, pentru a putea culege toate datele de identificare pentru toate spațiile. Mă refer la toate construcțiile civile și industriale unde se pot organiza asemenea manifestări, cu participarea de public numeros, în scopul stabilirii măsurilor de siguranță pentru participanți. De asemenea, noi vom reverifica măsurile de siguranță la toate aceste construcții la care am făcut referire”, a declarat pentru observatorulph.ro Nicolae Popescu, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova.

Cele trei cluburi neautorizate sunt în Ploiești

- Publicitate -

Cele trei locații unde au fost aplicate sancțiuni sunt toate în Ploiești. ISU Prahova a demarat monitorizarea permanentă a acestor spații.
„Monitorizarea este atât pe linie preventivă, dar și pe linie de intervenție, în sensul că noi asigurăm patrule la aceste spații și permanent le avem sub observație, numai că trebuie să scot în evidență faptul că pot exista și alte spații pe care noi nu le cunoaștem și trebuie să le identificăm, în sensul că în aceste locații se desfășoară activități foarte rar sau atunci când vremea le permite”, a declarat șeful ISU Prahova.
Administratorii celor trei cluburi neautorizate din Ploiești au fost sancționați cu 5.000 de lei fiecare.

Comunicatul ISU Prahova cu privire la cluburile din județ:

„La nivelul judeţului Prahova au fost controlate din punct de vedere al securităţii la incendiu – 11 locaţii cu destinaţia de unităţi de alimentaţie publică şi de agrement (încadrate ca săli aglomerate – mai mult de 200 persoane la parter/150 persoane la etaj şi o suprafaţă ce revine unei persoane mai mică de 4 mp ), 8 dintre acestea sunt autorizate pentru stingerea incendiilor, iar 3 au fost sacţionate contravenţional cu amendă de 5.000 lei fiecare.

- Publicitate -

Controalele de prevenire se desfăşoară periodic, ele se regăsesc în documentele de planificare existente la nivelul inspecţiilor de prevenire, iar deficienţele şi neregulile constatate sunt înlăturate pe timpul controalelor sau sancţionate conform legii. Pentru asigurarea climatului de siguranţă, inspectorii de prevenire fac verificări în continuare pentru eliminarea oricăror potenţiale riscuri”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Sistemul antigrindină rămâne nefuncțional. Anunț făcut la conferința organizată de Observatorul Prahovean

Sistemul antigrindină din județul Prahova va rămâne nefuncțional pe...

Ce se întâmplă cu sistemul antigrindină din Prahova? Conferință organizată de Observatorul Prahovean [VIDEO]

Observatorul Prahovean organizează astăzi, 23 aprilie, conferința cu tema...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -