- Publicitate -

Foștii directori ai Parcului Industrial Brazi așteaptă sentința în cel de-al doilea dosar

Condamnați deja la câte trei ani de închisoare cu executare într-un prim dosar în care au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție, doi foști directori ai Parcului Industrial Brazi vin astăzi din nou în fața instanței penale din cadrul Judecătoriei Ploiești. Este vorba despre TEODORESCU DAN VICTOR ENEA  și ION MILITARU ION. Cei doi așteaptă sentința în cel de-al doilea dosar în care sunt judecați pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

Astăzi este un nou termen în aceast cauză care se află pe rolul Judecătoriei Ploiești din septembrie 2012. În dosar mai este inculpat și IONAȘCU VASILE VALI, fost consilier juridic în cadrul S.C. BRAZI INDUSTRIAL PARC S.A. în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă continuată și calificată și având drept consecință obținerea pentru altul a unui avantaj patrimonial (2 acte materiale).

- Publicitate -

În perioada 2005 – 2008, inculpații Teodorescu Dan Victor Enea, Ion Militaru Ion și Ionașcu Vasile Vali, în calitate de director general, director operațiuni și, respectiv, consilier juridic la S.C. BRAZI INDUSTRIAL PARC S.A. Negoiești, județul Prahova (cu acționar unic Consiliul Județean Prahova), prin încălcarea repetată a atribuțiilor de serviciu și a dispozițiilor legale privind achizițiile publice, au vândut din patrimoniul acestei societăți comerciale bunuri (clădiri, cazane, turnuri de răcire, etc.) la o valoare inferioară decât cea stabilită de evaluatorul autorizat.
În consecință, S.C. BRAZI INDUSTRIAL PARC S.A. a fost prejudiciată cu suma totală de 7.713.978,58 lei (cuantum calculat la momentul săvârșirii faptelor), sumă care constituie totodată și avantajul patrimonial obținut de agenții economici cu capital privat care au achiziționat acele bunuri.
 
Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -