Un grav accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp (orele 16.00) la ieșire din Ploiești, în zona Kilometrului 6.
Din primele informații, se pare că o mașină care circula dinspre Brașov spre Ploiești, condusă de o femeie, la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stâlp de pe marginea drumului. La fața locului a sosit un echipaj SMURD, precum și două echipaje ale Ambulanței, care au preluat trei victime. Acestea au fost transportate la spital. Potrivit martorilor, una dintre victime avea multiple traumatisme la cap și abdomen. Potrivit IJP Prahova, cele trei persoane rănite au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean Ploiesti.
- Publicitate -
