Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

schimbari primari ploiesti

Când vine vorba de derularea proiectelor europene de la Ploiești se vorbește implicit de modul în care acestea au fost supravegheate de managerii de proiect. În spatele titulaturii pompoase de „manager de proiect” stau de fapt actuali sau foști angajați din primărie.

Alegerile din 5 iunie 2016 au adus ca noutate nu doar validarea unui nou primar la Ploiești, ci și schimbări în ceea ce privește managerii de proiecte derulate cu fonduri europene la nivelul municipiului. 

Cu siguranță marea greșeală făcută de municipalitatea ploieșteană a fost că, în momentul derulării unor proiecte cu o valoare de zeci de milioane de lei, fiecare, nu s-a gândit că se impune angajarea unei firme specializate care să efectueze monitorizarea lucrărilor. Mulți se vor grăbi să spună că angajarea unei firme ar fi însemnat alocarea de fonduri suplimentare. Corect! Așa este. Dar poate că, la această oră, municipalitatea nu ar fi ajuns în situația să suporte fondurile din bugetul local pentru lucrările nefinalizate la timp. Iar în acest caz vorbim de peste 78 de milioane de lei. În plus și managerii de proiect au fost plătiți suplimentar. Practic angajații încasau pe lângă salariul de funcționar public sau pentru funcția de conducere pe care au deținut-o o indemnizație suplimentară pentru verificarea proiectelor pe teren. Cum au fost verificate proiectele și cum au fost semnate procesele verbale de recepție la unele lucrări sunt lucruri care s-au văzut anterior. Un audit extern care va fi comandat de municipalitate va lămuri cu siguranță și aceste aspecte.

Cert este că mulți dintre așa-zișii „manageri de proiect” erau și angajați pe Cabinetul primarului, iar în momentul în care a încetat mandatul fostului viceprimar cu atribuții de primar, Cristian Ganea, a încetat și contractul acestora. 

Iată schimbările care au avut loc în cazul managerilor proiectelor derulate cu fonduri de la Uniunea Europeană, dar și de la bugetul local.

Titlul proiectului UIP
Realizarea Parcului Municipal Ploieşti Vest, inclusiv a căilor de acces şi a reţelei edilitare specifice - Centrul de excelenţă în afaceri pentru tineri întreprinzători

 

Fost Manager proiect:  Anca Agapie

Actual Manager proiect –Mihaela Oprea

 

Madalina Craciun - Responsabil tehnic

Mihai Mihaila - Responsabil financiar

Georgiana Popa - Responsabil juridic

Carmen Patricia Radu -Responsabil achizitii publice

Accesibilitate şi fluidizare trafic către zona industrială Ploieşti Vest şi platforma industrială Brazi

Fost Manager proiect: Alexandru Preda, Anca Agapie

Actual Manager proiect – Alina Farcas

Reut Madalina - asistent manager

Carbureanu Claudia- responsabil achizitii

Marcu Oana- responsabil financiar

Doina Bana- responsabil tehnic

Catalin Dobrescu - responsabil juridic

Modernizarea/extinderea functionala a Hipodromului din Ploieşti

Nicolescu Irina  - manager proiect

Staicu Alexandra Ligia -asistent manager

Farcaș Răzvan Virgil -responsabil tehnic

Marcu Oana Ramona  -responsabil financiar

Cărbureanu Claudia -responsabil achizitii publice

Androne Adrian Eduard -responsabil juridic

Inlocuire tamplarie la Colegiul National ILCaragiale

Madalina Craciun – Manager proiect

Diana Loghin – Asistent manager

Mihai Mihaila – Responsabil financiar

Dorina Constantin - Responsabil tehnic

Ana Maria Sabadac – Responsabil achizitii publice

Simona Albu – Responsabil juridic

Realizarea unui cămin de bătrâni prin schimbarea destinaţiei cazărmii din strada Cosminelor nr. 11 A, Ploieşti

Fost Manager proiect: Anca Agapie

Actual Manager proiect – Diana Loghin

Stochita Mariana – responsabil tehnic

Ana Maria Sabadac – Responsabil achizitii publice

Elena Toma – responsabil financiar

Catalin Dobrescu - responsabil juridic

REABILITARE TERMICA BLOCURI ÎN MUNICIPIUL PLOIEŞTI -Bloc  9B1,B2 Strada Banesti nr 3,  Bloc 9C Strada Banesti nr 1, Bloc 9D1,D2 Bulevardul Republicii nr 181, Bloc 9E Strada Sinaii nr2”, COD SMIS : 56124

Mihaela Oprea - Manager proiect

Alexandra Staicu - Asistent manager proiect

Anamaria Tanase  - Responsabil achiziții

Razvan Farcas    - Responsabil tehnic

Laura Nicodim   - Responsabil economic

Simona Albu      - Responsabil juridic