- Publicitate -

Concurs pentru funcția de director la Teatrul Toma Caragiu

director concurs teatrul toma caragiu

După ce examenul a fost anulat, pe motiv că dosarele candidaților erau incomplete, Teatrul Toma Caragiu anunță reluarea concursului pentru funcția de director, în luna decembrie.

Primaria Ploiești a anunțat programarea unui nou concurs pentru funcția de director la Teatrul Toma Caragiu. Candidații trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute la art.3 din O.U.G. nr. 189/2008 – privind managementul instituțiilor publice de cultură, actualizată, și să prezinte un plan de management în condițiile prevăzute la art.12 – art.14 din O.U.G. nr.189/2008 – privind managementul instituțiilor publice de cultură, actualizată.

- Publicitate -

Potrivit anunțului municipalității, candidații trebuie să facă dovada studiilor universitare de licență absolvite cu diploma de licență sau echivalentă în domeniul de activitate al instituției, să aibă o vechime în specialitatea studiilor de minim 2 ani (condiție solicitată de autoritate) și să aibă o vechime în funcție de conducere de minim un an. Concursul se va desfășura în două etape: analiza proiectelor de management depuse de candidati – până pe data de 21.12.2015 și interviul programat pe 22.12.2015, ora 13.00.

Dosarul de concurs poate fi depus până pe data de 9 decembrie 2015. Cei interesați poți obține informații suplimentare referitoare la datele institutiei în vederea intocmirii și completării proiectului de management se pot obține de la compartiment Resurse Umane din cadrul Teatrului ,,Toma Caragiu’’ Ploiești, la telefon 0244/546431.

- Publicitate -

 

 

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Trei tineri din Ploiești au creat „Senior Safe”, semnul care cere răbdare față de șoferii vârstnici

Marius Zinveliu, Ana Militaru și Marian Brănoiu, trei antreprenori...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -