Totul s-a întâmplat la scurt timp după votul din Consiliul Local Ploiești, privind rectificarea de buget de la Teatrul Toma Caragiu. În timp ce liberalii s-au abținut la votarea proiectului, invocând că acesta nu include și fonduri pentru ca sala de spectacole să fie deschisă cât mai grabnic, aceasta fiind închisă pentru că nu deține autorizație ISU, un coleg PNL, Nicolae Șugă, a votat pentru.
Votul lui Nicolae Șugă a surprins colegii liberali, cu atât mai mult cu cât un singur vot le lipsea aleșilor PSD – ALDE să treacă proiectul, având în vedere că de luni bune consilierul Paul Palaș votează mai toate proiectele aflate pe ordinea de zi. Prin urmare, rectificarea de buget de la Teatrul Toma Caragiu a trecut grație votului lui Nicolae Șugă. La scurt timp după vot, în plenul Consiliului Local Ploiești, consilierul Șugă a explicat de ce nu s-a abținut la vot, așa cum au făcut colegii săi. După ce a luat cuvântul, aleșii din tabăra PSD au fost la un pas să-l felicite pe liberal. „Ascultați, vă rog frumos, eu v-am respectat… (…) Cu nepoțica mea mă duc în fiecare duminică la Teatru. (…) Haideți să nu ne mai luăm, să schimbăm pe ici pe colea, și să nu schimbăm nimic, și să luăm o soluție, să sprijinim o idee, oricare ar fi ea, ca până de Sărbători, ca până de Sfântul Nicolae să găsim o soluție, să se adune copiii în acea sală de la Teatru (…)”, a fost o parte din discursul consilierului Nicolae Șugă. Că merge cu nepoțica la Teatrul Toma Caragiu nu este nimic grav. Mai rău a fost discursul, care parcă era rupt din „O scrisoare pierdută”, a lui Caragiale: „Daţi-mi voie! Termin îndată! Mai am două vorbe de zis. (zgomotul tace.) Iată dar opinia mea. (în supremă luptă cu oboseala care-l biruie.) Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!”. No comment!
