- Publicitate -

Vestea care i-a îngrozit pe primarii din Prahova – VIDEO

primari prahova

Primarii care au participat la ședința convocată de Prefectura Prahova, care a avut ca temă pe ordinea de zi și legislația cu privire la eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru spațiile în care se desfășoară activități de cultură, turism și servicii publice, a venit la pachet cu o atenționare care nu poate să fie neglijată. O atenționare care a cam băgat frica în primari, primii care vor răspunde în cazul în care în spațiile autorizate vor avea loc evenimente tragice ca în Clubul Colectiv din București, soldat cu 50 de persoane decedate.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova au lămurit enigma dacă primarii sunt sau nu sunt răspunzători în cazul izbucnirii unui incendiu în spațiile autorizate de administrațiile locale. Legislația, potrivit reprezentanților ISU Prahova, prevede obligația primarilor de a veghea ca spațiile care primesc autorizație de funcționare au și autorizație privind siguranța la incediu. Atenție, vorbim numai de clădirile noi și de cele unde au apărut modificări față de proiectul inițial. În momentul eliberării certificatului de urbanism trebuie să se verifice dacă există și autorizația privind siguranța la incendiu. Vestea nu a fost pe placul primarilor care oricum erau speriați de faptul că, după incendiul din Clubul Colectiv din București, fostul edil al Sectorului 4, Cristian Piedone a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv. Mulți dintre edilii prahoveni s-au plâns că legislația este mult prea stufoasă și că este greu de verificat activitatea operatorilor economici, care pot face modificări clădirilor peste noapte, fără să comunice acest lucru primăriilor.

- Publicitate -

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Invazie de pelicani și cormorani la Fulga. Dezastru piscicol și zeci de mii de euro pagube

Piscicultura românească se confruntă cu o presiune fără precedent,...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -