Viceprimarul cu atribuţii de primar al Ploieştiului, Iulian Teodorescu, a avansat noi termene de finalizare a şantierelor derulate din fonduri europene. Declaraţiile au fost făcute în emisiunea Direct la subiect, difuzată aseară la Wyl TV şi a cărei înregistrare o puteţi urmări la finalul articolului.
Astfel, edilul a declarat că tramvaiul 101 va începe să circule din nou săptămâna viitoare dacă probele vor permite acest lucru, în timp ce şantierul la 102 ar putea fi finalizat la sfârşitul anului, dacă vremea va permite.
Parcul Municipal Vest va fi inaugurat pe 1 sau 5 decembrie, în timp ce Hipodromul ar putea fi gata până pe 31 decembrie 2015. "Au apărut mai multe probleme la hipodrom. Poarta de intrare nu a permis o simplă renovare, fiind nevoie şi de o sonsolidare. În plus, vor trebui amenajate spaţii pentru depozitarea hranei de cai şi o pistă de antrenament, care nu au fost prinse în proiect", a declarat Teodorescu.
În ceea ce priveşte pasajul peste calea ferată din zona Gării de Vest, investiţia are termen de predare 31 martie 2016.
