Viceprimarul Ploieștiului, Iulian Teodorescu, reproșează conducerii SGU că a tolerat acumularea datoriilor de către clubul patronat de Capră. Din acest motiv nu s-a putut interveni în timp util pentru salvarea gazonului, astfel încât se poate ajunge la înlocuirea suprafeței de joc de pe stadionul Ilie Oană.
"A fost o perioadă în care SGU a dat dovadă de prea multă înțelegere în raport cu firma respectivă (n.r. SC FC Petrolul SA). Dacă se dădea cu barda, cum se spune, nu cred că mai erau asemenea probleme. Noi așteptăm rezultatele expertizei și vrem să refacem porțiunea care are mari probleme. Lucrurile se vor complica dacă experții vor spune că trebuie refăcută toate suprafața", a declarat viceprimarul Ploieștiului, citat de phon.ro.
Reamintim că, înainte să-și declare insolvența, SC FC Petrolul SA acumulase datorii la plata chiriei de peste 1,2 milioane de lei. Ulterior, instanța a aprobat planul de reorganizare prin care SGU va recupera numai 10% din datorie.
- Publicitate -
