Cum e să lucrezi la Observatorul Prahovean? Băi, e mișto!… în cea mai mare parte a timpului 😉

„Cum e să lucrezi la Observatorul Prahovean?” Asta este întrebarea pe care mi-o adresează toți cunoscuții (prieteni sau… mai puțin prieteni) de când am lăsat presa centrală pentru cea locală.

„Măi, tu ai dat vrabia din mână pe cioara de pe gard! Cum e?”, aud destul de des… De obicei apuc să răspund: „Băi, e mișto!” și cam atât. A venit însă timpul însă să detaliez puțin.

Se fac în curând (adică săptămâna viitoare) doi ani de când am început o colaborare cu ziarul. Doi ani de când, de la Salonul Monalisei am ajuns să scriu la Observatorul Prahovean.

Se fac în curând (adică luna viitoare) 6 luni de când colaboarea a devenit permanentă, exclusivă, definitivă și… aproape irevocabilă, să zicem. Deh, om cu sechele, am avut să nevoie să fiu sigură că ne potrivim, că putem trăi într-o simbioză acceptabilă, înainte să „mă leg la cap cu ei și ei cu mine”.

Ce pot să spun este că… Băi, e chiar mișto!

Îmi aduc aminte și acum discuția inițială, dintre tipa cu părul roz (adică eu) și tandemul M&M: „O să vezi, o să fie mișto! În câțiva ani o să ajungi să scrii de pe vreo plajă exotică și noi o să te citim cu invidie!”, mi s-a spus atunci. N-am ajuns (încă) să scriu de pe nicio plajă exotică, dar nici „câțiva ani” nu au trecut.

Sunt în drum spre plaja aia exotică… Scriu de pe unde apuc: de acasă, din redacție, de la munte, de la mare, din avion (asta îmi place cel mai mult) sau de pe scaunele de așteptare din vreo clinică sau vreun aeroport. Nu scriu din mașină sau din autobuz pentru că amețesc. 😊

Nu sunt vreo ziaristă de investigații și nici nu am aspirații în acest sens. Nu cred că pentru asta m-au luat în echipă…

Citeşte şi: Spre frustrarea unora, salariul de jurnalist îţi permite să îţi cumperi o pizza şi o cafea, nu ai nevoie să scrii pentru ele

Scriu însă cu patos despre problemele din județul care m-a adoptat în urmă cu aproape 8 ani. Scriu deoarece cred că există rezolvări! Cred că putem rezolva problemele cu gropile, cu câinii și cu gunoaiele, de exemplu, dacă le aducem în atenția autorităților. Ne ignoră poate o dată, de două ori, dar nu ne pot ignora la nesfârșit.

Scriu cu drag despre sport, pentru că îl consider deosebit de important în viața noastră și, mai ales în viața copiilor noștri, care au nevoie să facă mișcare cât mai mult.

Îmi place să stau de vorbă cu oamenii și să scriu despre antreprenori de succes. Pentru că sunt convinsă că poveștile lor pot inspira tinerii aflați la început de carieră. Cred cu tărie că exemplele pozitive pot ajuta oamenii să nu mai plece din țară (decât în călătorii) și să rămână aici, pentru că și aici pot realiza lucruri frumoase.

Scriu cu mare drag, deși aproape fără niciun impact în rândul cititorilor noștri, despre expoziții, vernisaje și concursuri de artă, despre artiști și profesori. Am speranța că, în timp, cu susținere din partea presei, și evenimentele culturale vor deveni mai vizibile în rândul prahovenilor. Astfel, prin cultură, vom ridica puțin nivelul de educație și civilizație al județului.

Mai nou, iau interviuri cu plăcere maximă suporterilor Petrolului Ploiești. Nu sunt microbistă, nu sunt fan Petrolul, dar oamenii pe care i-am intervievat până acum sunt atât de faini, încât cred că o să devin suporter… al suporterilor Petrolului! 😉

Dar cea mai mare pasiune este Vacanța Ta, divizia de vacanță a Observatorului Prahovean, proiectul meu de suflet. Pentru Vacanța Ta scriu chiar de pe unde apuc, și mă oftic maxim când nu am timp să scriu cât am de scris.

Citeşte şi: Cum am ajuns de la salonul Monalisei să scriu la Observatorul Prahovean

Să revenim însă la răspuns… „E mișto să lucrezi la Observatorul Prahovean!… în cea mai mare parte a timpului”. Pentru că într-o mică parte a timpului am de a face cu fel de fel de cetățeni dubioși care au pretenția să îi cred pe cuvânt că învățătoarea le-a bătut copilul, fără să aducă dovezi. Sau au pretenția să le studiez actele juridice, deși nu este de competența mea. Sau au pretenția să scriu despre vecinul care („cel mai probabil el a fost”) a aruncat gunoi la ei în curte, și alte astfel de exemple.

Da, mi-am asumat, nu lucrez la un simplu ziar, lucrez la o entitate conectată în permanență la comunitatea prahoveană. Dar, fraților, măcar veniți cu dovezi! Măcar așteptați instanțele să se pronunțe, măcar fiți siguri, atunci când acuzați și dovediți-vă spusele! Măcar atât!

Planuri din punct de vedere profesional? Hmmm… nu știu. Nu mă văd ieșită la pensie de aici, pentru că cei care ajung la vârsta pensionării nu trebuie să se oprească din scris, nu? A, da, știu… vreau să scriu de pe o plajă exotică înainte să ajung la vârsta pensionării. Da, clar! Ăsta e planul meu! 😊

P.S. Sunt conștientă că acest text s-ar încadra mai bine pe un blog. Dar eu n-am blog… pentru că n-am timp de blog… pentru că lucrez la Observatorul Prahovean! 😉