- Publicitate -

Duminică la Hipodromul Ploiești: Nouă curse, momente artistice și un premiu dedicat Zilei Independenței

Duminică, 3 mai, începând cu ora 10:00, Hipodromul Ploiești va găzdui cea de-a treia reuniune hipică oficială a sezonului, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, sub autoritatea Consiliului Local și a Primăriei Municipiului Ploiești, în parteneriat cu Jockey Club Român.

- Publicitate -

Nouă curse și un premiu cu rezonanță istorică

Programul zilei cuprinde nouă curse de trap și galop, iar evenimentul principal al reuniunii este Premiul „10 Mai – Ziua Independenței”, o întrecere de trap din Clasa Silver programată la ora 11:45. Alegerea acestui titlu nu este întâmplătoare: data de 10 Mai poartă o triplă semnificație în istoria României. În 1866, Carol I intra în București și devenea Domnitor al României; în 1877 era proclamată Independența de Stat; iar în 1881, România era înălțată la rangul de Regat. Timp de multe decenii, 10 Mai a fost sărbătoarea națională a țării, simbol al independenței, unității și modernizării statului român.

Programul curselor

Ziua hipică debutează la ora 10:00 cu Premiul Coran, la trap, continuă cu o cursă de calificare la galop și cu Premiul Catren, la trap (10:40). Urmează prima cursă importantă de galop, Premiul „Armăsarul Leu” (11:00), apoi Premiul Clasic, la trap (11:15), și cursa principală a zilei, Premiul „10 Mai – Ziua Independenței” (11:45). După pauză, programul continuă cu Premiul de Mai, la galop (12:05), Premiul Carlos, la trap (12:25), și se încheie cu Premiul Regal, la galop (12:50).

- Publicitate -

Momente artistice și distracție pentru cei mici

Reuniunea nu se rezumă doar la curse. Organizatorii au pregătit și câteva momente artistice propuse de partenerii de la Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale”, precum și două mini-recitaluri susținute de îndrăgita artistă Luana Toader. Pentru cei mai mici spectatori va fi amenajat un „fun corner”, unde copiii se vor putea juca în siguranță, sub supravegherea angajaților Complexului Hipodrom.

Bilete și acces

Prețul unui bilet este de 5 lei, iar copiii sub 7 ani intră gratuit.

Reuniunea se desfășoară cu sprijinul unui număr impresionant de parteneri: Jockey Club Român, Oltina, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului Prahova, Supermarket La Cocoș, Crucea Roșie Prahova, Retro Cars România, Radio Prahova, Info Ploiești City, Centrul de Echitație „Luna Horse”, Filarmonica „Paul Constantinescu” și Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -