Pensionarii care au venituri de până la 3.000 de lei pe lună vor primi un ajutor financiar din partea Guvernului în 2026. Aproximativ 3 milioane de persoane sunt vizate de această măsură, care are rolul de a sprijini pensionarii cu venituri mici și medii.
Banii vor fi acordați în două tranșe, în lunile mai și decembrie, iar prima plată va ajunge la beneficiari încă din luna mai. Important de știut este că nu trebuie depuse cereri sau documente, deoarece sumele vor fi virate automat, la fel ca pensia.
Valoarea ajutorului diferă în funcție de pensia fiecăruia. Cei care au venituri de până la 1.500 de lei vor primi în total 1.000 de lei pe an. Pensionarii cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei vor beneficia de 800 de lei, iar cei cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 600 de lei.
În luna mai, prima tranșă va însemna 500 de lei pentru cei cu pensii de până la 1.500 de lei, 400 de lei pentru cei care au între 1.501 și 2.000 de lei și 300 de lei pentru pensionarii care se încadrează până la 3.000 de lei.
Pensionarii nu vor fi nevoiți să facă cereri speciale pentru acest tip de ajutor.
