Concluzia Mihaelei Bilic după o vară petrecută în cabana de pe Valea Prahovei: ”Confortul și civilizația duc la supraconsum alimentar”

Că sunt dependentă de curentul electric, fără el nu există nici lumină, nici căldură. Iar frigiderul este cel mai mare lux, mai ales într-o vară caniculară

Este oribil să nu poți păstra mâncarea, totul se strică instantaneu. Nu mai vorbesc de faptul că anumite produse trebuie consumate reci: apă, suc, bere,prosecco, înghețată, pepene… A avea cuburi de gheață într-un congelator este un adevărat răsfăț.

Dar cea mai interesantă concluzie a fost legată de ritmul meselor și ideea de a mânca în general. Am realizat că atunci când stai în condiții rudimentare, fără o canapea confortabilă în care să te tolănești, fără televizor, fără ronțăieli prin dulapuri și mai ales fără posibilitatea de a găti (nici măcar un ou ochi sau un sendviș cald), nu-ți mai trebuie mâncare!

Poate ați văzut documentare despre viața oamenilor din Africa, care se apucă de dimineață de făcut o fiertură la foc de lemne, astfel încât până seara să aibă ce pune pe masă. Cu cât gătești mai mult, cu atât mănânci mai puțin. Când pregătirea mâncării durează, te gândești de două ori dacă îți e foame cu adevărat! Chiar și un grătar necesită timp, cat despre produse elaborate și sofisticate, poți să uiți. Nu există supermarket în colț și nici comandă cu delivery nu pot să faci.

Viața fără bucătărie și electrocasnice duce obligatoriu la o dietă simplă, fără pofte și ifose culinare. Mănânci când îți e foame cu adevărat. Iar capul se liniștește și nu se mai gândește mereu la mâncare… pentru că nu are!

Pentru mine a fost o întoarcere în timp, în vremea copilăriei trăite la bunici, când nu mi-am pus niciodată problema ce și cat mănânc. Aveam un tron pe prispă, în loc de frigider, și un singur fel de mâncare la masă: ciorbă și/sau tocăniță. Nu-mi amintesc de niciun desert, înafară de cozonacul de Paște și de Crăciun sau orez cu lapte din când în când. Cartofii nu erau prăjiți, ci lipiți de cratiță, iar fructe mâncam doar dacă găseam prin copacii din curte. Pâinea era mereu veche, iar salam primeam doar când veneau în vizită părinții de la București.

La țară nu mâncam emoțional pentru că nu aveam timp, eram toată ziua pe șanț sau la gârlă. Nici seara nu ronțăiam în fața unui ecran, pentru că jucam “elasticul” sau “frunza” sau “țară țară vrem ostași”! Copilăria mea a fost frumoasă, deși nu aveam multe mijloace materiale. Nici gustări între mese n-am avut și nici avocado. Și am constatat cu surpriză și bucurie că viața simplă este al naibii de frumoasă… și perfect echilibrată alimentar”

Cum arată cabana Mihaelei Bilic (sursa: Facebook):