- Publicitate -

Senatorul PSD Iulian Bădescu despre Volosevici: „Incompetenţă şi neprofesionalism”

Data:

incompetenta_si_neprofesionalisnSenatorul social-democrat Iulian Bădescu l-a atacat astăzi, în termeni foarte duri, pe primarul Ploieştiului, Andrei Volosevici. Edilul a fost criticat pentru că a sistat un proiect european de 250.000 de euro care primise aprobare, dar şi pentru că nu a răspuns în termenul legal la o interpelare adresată de parlamentar.

În conferinţa de presă organizată astăzi la sediul PSD Ploieşti, senatorul Iulian Bădescu i-a cerut socoteală primarului Ploieştiului pentru oprirea unui proiect european care viza pregătirea profesională a mai multor angajaţi din primăria Ploieşti, Consiliul Judeţean şi mai multe localităţi cuprinse în „Polul de Creştere”. Valoarea proiectului era de aproape un milion de lei, din care cota proprie de cofinanţare nu ajungea nici la 20.000 de lei. În calitate de preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creştere Ploieşti-Prahova”, Andrei Volosevici a invocat faptul că 11 din cele 15 unităţi administrative implicate nu-şi plătiseră contribuţiile. Printrea acestea se află, culmea, şi Ploieştiul, potrivit senatorului Iulian Bădescu. Acesta l-a mai criticat pe primarul municipiului şi pentru că nu a răspuns în termenul legal la o interpelare prin care parlamentarul îi ceruse, în urmă cu mai bine de o lună, să prezinte public planul administraţiei locale legat de consolidarea clădirilor cu risc seismic.

Sursa: Știrile Alpha TV Ploiești

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...

Doar 10 locuri pentru bolnavii terminal, la stat, în Prahova

Înființarea unor secții de paliație pentru bolnavii în stadiu...

RAR Auto-Pass NU e obligatoriu! Efectul protestului din Ploiești

Protestul comercianților de autoturisme din Ploiești, care a avut...

Concursul cu dedicație de la Schuller a ajuns în instanță

În primăvara anului trecut, când primar al Ploieștiului era...
- Publicitate -

Știri noi

Unde vor fi construite benzinării pe A 3 Ploiești-București

Compania OMV PETROM MARKETING a fost desemnată câștigătoarea licitației...

Încă un oraș din județ vrea ieșirea din Hidro Prahova

Încă o localitate din Prahova face demersuri pentru a...

Drumul blestemat din Ploiești. Nu e gata nici după trei ani

În iulie 2022, Primăria Ploiești, condusă atunci de Andrei...

Trei incendii în Prahova. Au pierit peste 130 de animale

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte, incluzând...

Vreme mai rece decât normalul perioadei între 10 și 17.02

Administrația Națională de Meteorologie a anunțat prognoza pentru săptămâna...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Nicolae Ciucă a demisionat din Senat

Miercuri 5 februarie 2025, fostul premier și președinte PNL,...

Calendarul complet al alegerilor prezidențiale din 2025

Alegerile pentru desemnarea președintelui României vor avea loc pe...

Marcel Ciolacu l-a demis pe Ponta din funcția de consilier

Victor Ponta nu mai este consilier personal al premierului...

Congres PSD pentru candidatura lui Antonescu la prezidențiale

PSD se reunește, duminică, în Congres extraordinar, pentru a...
- Publicitate -

Nașii lui Volosevici au ajuns șefi la stat pe filiera PSD

USR Prahova a reacționat după ce soții Simona și...

Crin Antonescu, validat oficial în cursa pentru Cotroceni

Consiliul Național al PNL a validat, duminică, candidatura lui...

PNL, vot pentru candidatura lui Crin Antonescu la prezidențiale

Consiliul Național al PNL se reunește, duminică, la Palatul...