spot_img
- Publicitate -

Europarlamentarul ECR, Adrian Axinia: Strategia UE pentru situaţii de criză generează inutil panică

Data:

Europarlamentarul Adrian-George AXINIA, membru al biroului Grupului ECR din Parlamentul European, a susținut un discurs în care a criticat Strategia Comisiei Europene privind pregătirea populaţiei pentru situaţii de urgenţă. Deşi a apreciat ca fiind util un astfel de demers, şeful delegaţiei europarlamentarilor români din Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor (ECR) a subliniat neajunsurile planului în 30 de puncte prezentat de Bruxelles. În opinia sa, anumite prevederi trebuie reformulate sau regândite.

- Publicitate -

Strategia UE pentru pregătirea populaţiei în situaţii de criză este un demers util. Mai ales că trăim într-o lume tot mai nesigură în care aşa-zisele „lebede negre” apar cu regularitate. Totuşi, anumite direcţii de acţiune propuse trebuie fie reformulate, fie regândite. Spre exemplu, felul în care s-a comunicat obligativitatea acelui kit de provizii de 72 de ore a generat panică. S-a creat impresia că se intră sigur în război şi că acesta este motivul pentru care există această Strategie”, a declarat vicepreşedintele AUR Adrian Axinia.

În cadrul dezbaterii privind „EU Preparedness Union Strategy”, reprezentatul ECR a apreciat că anumite măsuri pot crea cadrul unor restrângeri ale drepturilor cetăţenilor europeni şi că se pune prea mult accentul pe militarizarea instituţiilor statelor membre UE. Mai mult, Axinia a criticat şi dorinţa Comisiei Europene, conduse de Ursula von der Leyen, de a prelua achiziţia şi stocarea bunurilor de primă necesitate pentru situaţii de urgenţă.

Având în vedere că există tot mai multe probleme cu funcţionarea democraţiilor unor state membre, pare că UE încurajează o militarizare instituţională. Or, ne aducem aminte că, în pandemie, a existat o derivă autoritaristă, cu multe excese şi abuzuri. În plus, aşa cum am văzut şi în scandalul Pfizergate, câtă vreme nu există transparenţă din partea Comisiei Europene, propunerea ca Bruxelles-ul să gestioneze integrat stocarea resurselor pentru situaţii de urgenţă nu este cea mai bună idee. În final, consider că este tragicomic faptul că reacţia UE pe orice subiect este să înfiinţeze noi instituţii şi structuri birocratice nealese, implicit, lipsite de legitimitate”, a concluzionat europarlamentarul Axinia.

Controale pe DN1 pentru depistarea șoferilor băuți

Polițiștii Serviciului Rutier Prahova desfășoară, în această dimineață, pe DN1, o acțiune de prevenire și combatere a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave....
- Publicitate -

Reamintim faptul că, în strategia prezentată de Comisia Europeană, se prevede existenţa unui kit de supraviețuire, care să conțină provizii pentru cel puțin trei zile. Printre elementele esențiale recomandate se numără apă, alimente neperisabile, batoane energizante, o lanternă și un radio cu baterii.

Această prevedere a generat intense discuţii la nivelul statelor membre, existând o decriptare dominantă privind faptul că Uniunea Europeană ar pregăti astfel cetăţenii europeni pentru o confruntare armată directă cu Federaţia Rusă.

axinia banner

VIDEO

- Publicitate -

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Datorită medicului Oana Ignatov am ales Maternitatea Ploiești”

Ioana Arion este o ploieșteancă ce a născut un...

Interviu cu stomatologul Claudiu Petriu, omul care redă frumusețea zâmbetului

În lumea stomatologiei, există oameni specializați, care nu doar...

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Chic Fleuriste, arta bijuteriilor din flori naturale la Ploiești

În centrul Ploieștiului, în apropierea Sinagogii, pe strada Traian...

Un antreprenor produce sucuri naturale la Urleta. Fără e-uri!

Urleta, satul din Prahova care îmbină istoria cu modernitatea,...

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...
- Publicitate -

Exclusiv

Agenția Chef de Ducă, amendată de ANPC, nu dă banii înapoi

Agenția Chef de Ducă, despre practicile căreia am scris...

Cum poți deveni pilot de avion în Prahova, gratuit

În Prahova, la Aerodromul Strejnic, își desfășoară activitatea Școala...

Tzancă Uraganu, gest emoționant în ajunul Învierii

Ca la fiecare mare sărbătoare, Tzancă Uraganu, unul dintre...

Sera viitorului din Prahova produce trufandale pentru supermarketuri

Și în România se poate! Departe de imaginea clasică...

Cum se vede Ploieștiul de sus. Zbor deasupra orașului

Aproape de Ploiești, în Strejnic, se află Aeroclubul Teritorial...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Pești morți în lacul din Parcul Vest din Ploiești

Ploieștenii care au ieșit la o plimbare în aceste...

Șase cutremure în România în opt ore

Datele furnizate de Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare...

Ce scrie în Testamentul Papei Francisc

Vaticanul a dat publicităii testamentul Papei Francisc, care a...

Cauza oficială a morții Papei Francisc

Papa Francisc a murit a doua zi de Paște,...

Petroutilaj Câmpina, preluată de o firmă din Ungaria

Una dintre cele mai vechi firme din Prahova, Petroutilaj...
- Publicitate -

Emisiuni

Cum poți avea factură de curent pe ”minus”? Secretul fotovoltaicelor

De la 1 iulie, guvernul nu va mai subvenționa...

Tăieri de sporuri și salarii în Primăria Ploiești

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...
- Publicitate -

Vox Publica

Cum, se poate și la Ploiești?

Primăria Ploiești anunță începerea unei acțiuni importante pentru siguranța...

Mârlănia unor oameni în costum

Cum exprimarea pe rețelele de socializare este (încă) liberă,...

Dr. Vâjeu: Sistemul de sănătate din Franța versus România

Doctorul Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Reacția lui Crin Antonescu la documentul CNSAS

Crin Antonescu, candidat la președinția României, a susținut marți,...

Scandal în AUR Prahova: Viceprimar dat afară

Scandal de proporții în AUR Prahova, unde interesele personale...

Crin Antonescu a dat declarație la Securitate despre un coleg

Consiliul pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a informat opinia...

Cristian Tudor Popescu a anunțat cu cine votează la prezidențiale

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a postat pe Facebook un...
- Publicitate -

Gigi Becali a anunțat ce candidat susține la Prezidențiale

Gigi Becali și-a menținut decizia de a demisiona din...

Cine intră în turul doi la prezidențiale? Sondaj CURS

Centrul de Sociologie Urbană și Regională (CURS) a publicat...

USR – Partid serios sau niște băieți?

Nici campania sau campaniile (?!!!) pentru prezidențiale nu mai...