Guvernul României a dat startul înscrierilor în Programul Oficial de Internship, ajuns la cea de-a 13 ediție. Poți intra în cursă până pe 11 mai. Stagiile vor dura două luni, în perioada iulie – august 2026.
Din articol
Condiții de participare
Programul se adresează elevilor, studenților și absolvenților instituțiilor de învățământ din țară și din străinătate. Sunt 200 de locuri disponibile în ediţia din acest an a Programului Oficial de Internship al Guvernului, în cadrul celor 41 de ministere, instituții și autorități ale administrației publice centrale.
Participanții trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
- au vârsta între 16 şi 27 de ani;
- deţin cetăţenie română şi capacitate deplină de exerciţiu;
- cunosc limba română (scris şi vorbit);
- cunosc cel puţin o limbă străină de circulaţie internaţională;
- au competenţe de bază în domeniul IT;
- nu sunt activi pe piaţa muncii, pe durata programului;
- nu au participat anterior la Programul Oficial de Internship al Guvernului României;
- îndeplinesc condiţiile specifice postului pentru care aplică;
- respectă prevederile Legea nr. 176/2018 privind internshipul, cu modificările şi completările ulterioare.
Cum te înscrii
Înscrierile se fac pe platforma internship.gov.ro.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului României, pentru a se putea înscrie, participanţii vor trebui să îşi creeze un profil de candidat şi să încarce documentele solicitate în platformă.
Candidații selectați vor fi chemați la un interviu, în baza căruia se va face selecţia viitorilor interni.
Cu cât va fi plătit un intern
Cei 200 de interni selectaţi vor activa în cadrul instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale, timp de două luni, în perioada iulie-august. Ei vor fi remuneraţi. Indemnizaţia de internship va avea valoarea de 3.500 lei brut/lună.
Programul de Internship al Guvernului, la mare căutare
Programul Oficial de Internship al Guvernului României prezintă un interes crescut, atât în rândul instituţiilor publice participante, precum şi raportat la numărul candidaturilor depuse.
De la o ediție la alta, numărul candidaţilor a crescut semnificativ. În 2025 au fost peste 2.200 de înscrieri.
