spot_img
- Publicitate -

RAR Auto-Pass NU e obligatoriu! Efectul protestului din Ploiești

Data:

Protestul comercianților de autoturisme din Ploiești, care a avut loc joia trecută la sediul Finanțelor Locale (SPFL), i-a făcut pe reprezentanții Registrului Auto Român să vină cu lămuriri în cazul actelor necesare la vânzare mașinilor.

- Publicitate -

Vă reamintim că joi, 30 ianuarie, comercianții de mașini au protestat din cauza amenzilor primite pentru neîncadrarea în termenele legale pentru scoaterea mașinilor din evidența Finanțelor Locale.

Concret, din cauza unor întârzieri generate de RAR pentru eliberarea cărților de identitate sau a documentului RAR Auto-Pass, comercianții nu se mai încadrează în termenul maxim legal în care pot scoate mașinile vândute din evidența SPFL. Astfel, sunt sancționați cu sume cuprinse între aproximativ 400 de lei și 1600 de lei.

Citește mai multe detalii aici: Protest la Ploiești. Amenzi din cauza RAR auto-pass

Discuțiile purtate la sediul SPFL Ploiești între comercianții nemulțumiți și directorul instituției, Simona Dolniceanu, s-au încheiat cu angajamentul de a solicita RAR și Ministerului Finanțelor clarificări.

Brutării și cofetării din Prahova, închise și amendate de OPC

La ordinul lui Piedone, comisarii de la Protecția Consumatorilor Prahova au efectuat o acțiune de control la zece firme din domeniul panificației. Poitrivit unui comunicat al...
- Publicitate -

Facem precizarea că, în preajma datei de 1 decembrie 2024, data la care documentul RAR Auto-Pass a intrat în vigoare, acesta a fost promovat intens ca fiind obligatoriu la vânzarea mașinilor second-hand. Drept dovadă în acest sens stau sutele de articole publicate și comunicatele de presă emise de RAR.

În acest context, Registrul Auto Român a remis redacției Observatorul Prahovean un punct de vedere ca urmare a unei solicitări punctuale, cu privire la situația de la Ploiești.

Potrivit răspunsului obținut de Observatorul Prahovean, certificatul RAR Auto Pass nu e obligatoriu.

- Publicitate -

„Referitor la certificatul RAR Auto-Pass, RAR îl emite la cererea solicitanților, fără a fi în măsură să impună obligativitatea obținerii acestuia. Precizăm faptul că acest certificat este în format digital, iar obtinerea lui nu presupune deplasarea la RAR”.

Paragraful de mai sus este extras dintr-o serie de precizări pe directorul tehnic RAR, Cristian Bucur, le-a făcut în urma protestului comercinaților de la Ploiești.

„Ca urmare a adresei dumneavoastră prin care solicitați punctul de vedere al Registrului Auto Român (RAR) cu privire la documentele necesare comercializării unui vehicul rutier, vă comunicăm următoarele:

RAR este un organism tehnic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii ce are atribuții care țin exclusiv de construcția vehiculelor rutiere, de încadrarea acestora în normele de siguranță a circulației, de protecție a mediului înconjurător și în categoria de folosință căreia îi sunt destinate, fără a avea atribuții în ceea ce privește declararea vehiculelor în evidente fiscale și/sau transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra acestora.

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin reclame furnizate de diverse agenții de publicitate care încalcă legislația comerțului online. Studiu de caz:...
- Publicitate -

Referitor la certificatul RAR Auto-Pass, RAR îl emite la cererea solicitanților, fără a fi în măsură sã impună obligativitatea obținerii acestuia. Precizăm faptul că acest certificat este în format digital, iar obținerea lui nu presupune deplasarea la RAR

În acelasi timp, vă informăm că informația esențială în jurul căreia a fost dezvoltatã aplicatia RAR Auto-Pass o reprezintă succesiunea valorilor odometrului, așa după cum au fost acestea citite cu ocazia interacțiunii vehiculului cu entitățile prevăzute în lege.

Pe cale de consecință, acest instrument de informare a clienților se adresează cu precădere vehiculelor deja înmatriculate în România, întrucât obligația încărcării informațiilor în baza de date a RAR revine doar unor anumiți agenti economici autorizați din România, informații care stau de altfel la baza îmbogățirii continue a istoricului acestor vehicule.

- Publicitate -

Certificatul RAR Auto-Pass se emite numai pentru vehiculele pentru care RAR a completat deja cartea de identitate a vehiculului (CIV), certificatul nefiind un document de natură să înlocuiască CIV, indiferent de circumstanțe.”

raspuns rar obligativitate auto pass

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

Experiența unei ploieștence cu UPU Județean: „Ireproșabil!”

Există și relatări pozitive de la Spitalul Județean de...

Se întâmplă și lucruri bune la spitalul județean Ploiești

În ciuda investițiilor masive din ultimii ani în modernizarea...

„Medicii de la SJU i-au prelungit viața bunicii mele”

Observatorul Prahovean continuă seria publicării mesajelor de mulțumire către...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Băcănia la Gustări, afacerea a două surori din Câmpina

Într-o lume în care viața parcă fuge, trăim într-un...

Unica seră verticală de microplante din S-E Europei este la Ploiești

Ultragreens este, în momentul de față liderul de piață...
- Publicitate -

Exclusiv

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Mânânc ce vreau și nu am burtă. Reclamă falsă cu Carmen Brumă

Observatorul Prahovean continuă campania de demascare a reclamelor false...

90% din banii europeni, destinați școlilor în comunele din Prahova

Doar 23 de localități prahovene din totalul de 104...

Școală europeană la Târgoviște. Ploieștiul a ratat fondurile

Observatorul Prahovean publică astăzi ultimul episod din seria dedicată...

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

A explodat întreținerea la bloc în Ploiești

Ploieștenii care locuiesc la bloc au avut o nouă...

Brutării și cofetării din Prahova, închise și amendate de OPC

La ordinul lui Piedone, comisarii de la Protecția Consumatorilor...

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Ploieșteanul Gabriel Sandu cere ajutor în lupta cu cancerul

Gabriel Vili Sandu este un ploieștean în vârstă de...

Proful atipic de mate din Câmpina, ”lecție” la Biblioteca Națională

Mihail Iordache, proful atipic de matematică, de doar 26...
- Publicitate -

Emisiuni

Cauți un job mai bun? Cum te pot ajuta AJOFM și UPG Ploiești

La finele acestei săptămâni, la Palatul Culturii se va...

Povestea BraveBots. Îndrumă copiii și tinerii către robotică

Elevii de la Colegiului Național Mihai Viteazul Ploiești organizează...

Gropile de pe DN 1, în Prahova, plombate în bătaie de joc

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezbătut...
- Publicitate -

Vox Publica

Crin Antonescu va fi adus mâine, pe mare șest, în Ploiești

Zvonurile care reies din scandalul mocnit dintre peneliștii și...

Pe lângă Gavrilă de la POT Dăncilă era TOP :)

După ce ”presedintele (ne) ales” Călin Georgescu a fost...

Polițeanu rezolvă parcările în Ploiești cu… avertismente

Este ceva vreme de când, periodic, Poliția Locală împarte,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Legătura dintre Putin, Trump și pantofii care te scapă de dureri

Site-urile multor ziare și televiziuni, considerate de încredere, conțin...

Mânânc ce vreau și nu am burtă. Reclamă falsă cu Carmen Brumă

Observatorul Prahovean continuă campania de demascare a reclamelor false...

90% din banii europeni, destinați școlilor în comunele din Prahova

Doar 23 de localități prahovene din totalul de 104...

Școală europeană la Târgoviște. Ploieștiul a ratat fondurile

Observatorul Prahovean publică astăzi ultimul episod din seria dedicată...
- Publicitate -

Orașele din Prahova care au atras cei mai mulți bani europeni

Peste 140 de milioane de euro, acesta este gradul...

Cum îți recuperezi banii dacă ți-ai rupt mașina în gropi

După fiecare iarnă și nu doar atunci, drumurile devin...

Comorile Ploieștiului: Povestea marii Biserici Luterane

Pe strada Ștefan cel Mare (paralelă cu Democrației) din...

Super-dronă dezvoltată de echipa de robotică BraveBots Ploiești

Echipa de robotică BraveBots, formată din elevi ai Colegiului...