- Publicitate -

De ce nu se întorc medicii români înapoi? Interviu cu dr. Ciprian Vâjeu, medic specialist în chirurgia coloanei vertebrale

Continuăm astăzi serialul dedicat problemelor sistemului sanitar românesc în viziunea doctorului Ciprian Vâjeu, medic ortoped specializat în chirurgia coloanei vertebrale. Plecat din România imediat după 1989, medicul și-a construit o carieră de succes în Franța și, dorind să întoarcă ceva statului român, de unde a plecat, s-a trezit că are parte de piedici numeroase din cauza sistemului de sănătate românesc.

Continuare de AICI

- Publicitate -

A doua întrebare la care dr. Ciprian Vâjeu a dorit să răspundă a fost cea legată de motivele pentru care nu se întorc înapoi, în țară, medicii români care profesează în prezent în Europa. O realitate cruntă le stă împotrivă, cea a hățișurilor birocratice din România și a lipsei condițiilor decente de a profesa în sistemul sanitar de stat.

Pare că statul român, în opinia chirurgului, le dă acestor medici un singur mesaj: „Noi nu avem nevoie de medicii străini, chiar dacă sunt români, vin ei să ne arate cum se face chirurgia? Nu avem nevoie de elite!”.

- Publicitate -

Dr. Ciprian Vâjeu a plecat din România, dar își dorește să se întoarcă și să profeseze în țara natală

„Eu am plecat cu familie și copil, între timp soția mea s-a întors în România…”, își începe el povestea. Apoi adaugă: „Planurile noastre erau să ne facem studiile medicale, să luăm echivalență de diplomă, să ne facem o mână, să ne facem o experiență occidentală și să venim înapoi.”

N-a fost să fie însă… În anii 1996-1997 medicii unguri care plecaseră în Franța s-au întors în țările lor. Statul ungar le pusese la dispoziție toate facilitățile pentru ca aceștia să vină și să profeseze acasă. „Eu am avut ocazia, în 1998, să mă duc la clinică la Budapesta și să-l văd pe Istvan (un fost coleg de-al lui – n.r.)… Guvernul ungar le-a oferit tot ce ne doream noi ca să ne întoarcem. Noi încă așteptăm… anii 90 au trecut, anii 2000 au trecut…”, spune doctorul Vâjeu cu regret.

Refuzul medicilor români de a se întoarce în țară nu este de ordin financiar

Refuzul medicilor români de a se întoarce în țară nu este legat de aspectul financiar. În 1997, cu șapte ani înainte de intrarea în Uniunea Europeană, Ungaria a știut să deschidă porțile medicilor unguri pentru ca aceștia să se întoarcă în țară. România nu a procedat la fel.

- Publicitate -

Spitalele de stat din Ungaria sunt, în momentul de față, echivalente cu spitalele private din România ca nivel de dotări, aparatură și intervenții. Pe medicii unguri „nu i-a întrebat nimeni niciodată nimic despre ce au făcut în cei 10 ani cât au lipsit din Ungaria, în timp ce soția mea, care s-a întors înapoi în 1997, ca să lucreze din nou ca medic generalist, a trebuit să dea niște examene…”, povestește chirurgul Ciprian Vâjeu. În plus, aceasta a fost întrebată ce a făcut în ultimii șapte ani de n-a profesat în România.

Ungurii le-au oferit condițiile de chirurgie a secolului XXI, probabil condiții financiare, și toți s-au întors și sunt mulțumiți…

„Noi am așteptat, în anii 2000, să se întâmple același fenomen în România. Spitalele de stat care, astăzi, multe din ele ar trebui demolate și construite altfel, structura acestora, Casa de Asigurări de Sănătate, așteptam să ne primească cu brațele deschise.

- Publicitate -

A fost o mișcare, prin anii 2019-2020, înainte de Covid, când, câțiva politicieni patrioți au zis: Le dăm casă, le oferim, românii să vină înapoi! A fost valabilă pentru culegătorii de căpșuni din Spania sau pentru micii antreprenori din Italia, dar porțile noastre, ale medicilor școliți 20 de ani în Occident, s-au închis cu acest dosar cu șină”, explică chirurgul cum se vede din perspectiva medicilor români plecați în străinătate.

Birocrația și lipsa dotărilor din spitale sunt principalele piedici în întoarcerea medicilor români în țară

Primul obstacol, în opinia medicului Ciprian Vâjeu, este echivalența de diplomă. În continuare, în România, diplomele obținute în străinătate de medicii români nu sunt recunoscute.

Deși în 2007 România a intrat în Uniunea Europeană, iar directiva europeană nr.36/2007, este foarte clară în ceea ce privește, în anumite domenii și specialități, că echivalarea de diplomă este automată, cu anumite precizări în ceea ce privește cunoașterea limbii.

- Publicitate -

În ceea ce privește recunoașterea diplomelor medicilor doctorul Vâjeu afirmă că „între România și Franța, pe această direcție, durează trei luni și se desfășoară numai la nivelul Colegiului Medicilor din teritoriu”. Este aproape automată, iar cei care nu stăpânesc foarte bine limba franceză au la dispoziție una sau două luni pentru a se pune la punct cu termenii uzuali, „să se înțeleagă cu bolnavii și să știe să prescrie”. „Încă nu am văzut medici români cărora li s-a refuzat echivalența de diplomă”, spune chirurgul.

Potrivit declarațiilor doctorului Ciprian Vâjeu, singura obligație anuală, pe care medicii români o au în Franța, este să plătească o taxă la Colegiul Medicilor, iar autorizația de practică este pe durată nedeterminată până la vârsta de 70 de ani.

Prima piedică este „biroul rușinii”

În ceea ce privește senul celălalt, adică din Franța către România, există un birou „al rușinii”, după cum îl denumește medicul, unde cadrele medicale care doresc să se întoarcă în România după ce au lucrat în Europa, stau la coadă, cu un dosar cu șină, „dosar care are cel puțin 15 file și care cuprinde și traducere legalizată în original, acte valabile doar trei luni”.

- Publicitate -

Odată ajuns cu dosarul la funcționarul de la acest birou, răspunsul este „Da, lăsați dosarul aici și vă ținem la curent!”. „Acest „vă ținem la curent” durează un an (…)”, povestește medicul Vâjeu.

În ceea ce privește actele cerute de statul român pentru echivalarea studiilor medicilor care doresc să se întoarcă, acestea sunt „absurde”, în opinia medicilor care ar dori să se întiarcă în România și fac demersuri în acest sens.

„Eu am o diplomă din anii 90, înainte ca România să intre în Comunitatea Europeană, iar Belgia este o țară federală. Acolo diplomele sunt date în limba lor, în limba cantonului sau în limba regiunii… Ei (reprezentanții Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) – n.r.), în anii 2021-2022, îmi cereau o diplomă în limba neerlandeză, olandeza, care este a doua limbă a Belgiei (…). Acest centru este total rupt de realitate și nimeni nu are căderea să judece deciziile acestui centru de echivalență de diplome, nici Ministerul Sănătății, unde se ajunge foarte greu, iar Ministerul Învățământului și-a luat mâna de la învățământul medical”, povestește chirurgul Ciprian Vâjeu.

- Publicitate -

Marea problemă, în opinia chirurgului, este acest „birou al rușinii”. Medici care au două sau trei diplome în Europa, acestea nu sunt recunoscute în România, iar, dacă sunt recunoscute, procesul este prea complicat, traseul prea anevoios, și mulți medici renunță din start la încercarea de a-și echivala studiile în țară.

Singura soluție pare a fi o plângere colectivă la CEDO

„Dacă noi ne-am aduna să facem o plângere colectivă la CEDO, am avea câștig de cauză, știind că la CEDO procesul durează 2-3 ani. Să nu uităm că România a fost condamnată la CEDO pentru lentoarea legii de malpraxis”, este de părere medicul.

Și tot el mai afirmă că România nu respectă directivele europene! Românilor le este foarte ușor să le dea medicilor români această atestare europeană și aceștia să plece să lucreze în afara țării, în schimb, „Noi nu avem nevoie de medicii străini, chiar dacă sunt români, vin ei să ne arate cum se face chirurgia? Nu avem nevoie de elite!”, pare a fi mesajul pe care statul român îl transmite medicilor din străinătate, în opinia chirurgului Vâjeu.

- Publicitate -

„Cui îi e frică de noi?”, se întreabă retoric medicul. „Noi nu votăm, nu participăm la politică, noi ne facem o meserie și o facem în specialități care sunt deficitare…”

„Eu vin (în România – n.r.) să fac coloană vertebrală. Sunt 22 de neurochirurgi români în Franța, venim, benevol, să facem chirurgia coloanei vertebrale în România. Mâine, dacă am avea această posibilitate, teoretică și administrativă, eu vă asigur (…) că venim și facem! Dar unde?!?!? La spitalele de stat condițiile pentru coloana vertebrală sunt dificile, sunt foarte puține spitale unde am putea face…”, spune, și își asumă, medicul Ciprian Vâjeu, președintele Societății Franco-Române de Chirurgie Vertebrală.

„Între Timișoara și București nu face nimeni coloană vertebrală”

Atunci când a venit în România, pentru diverse intervenții chirurgicale, a operat în condiții optime și la Slatina, și la Craiova, deci sunt unele spitale de stat și în România unde se poate totuși opera coloană vertebrală. Dar sunt puține… „Eu am operat la Slatina și la Craiova, fără infecții nosocomiale și blonavi care au plecat a doua zi acasă”, mărturisește medicul.

Din spusele lui, se încearcă la Craiova crearea unui departament de chirurgie vertebrală pentru că este nevoie. Lucrurile însă nu sunt simple, mai ales din punct de vedere birocratic.

„Șeful catedrei de ortopedie de la Craiova (…) se zbate de ani de zile, cu Colegiul (Medicilor – n.r.), cu Ministerul (Sănătății – n.r.) să facă la Craiova un departament de chirurgie vertebrală. Eu m-am oferit să vin, las totul la mine un an de zile, punem acest departament pe picioare pentru că, între Timișoara și București nu face nimeni coloană vertebrală. Pe 500 de kilometri nu face nimeni coloană vertebrală.”

Condițiile de lucru, o altă piedică în calea medicilor care vor să se întoarcă

„Chirurgia protetică, ortopedică, are totuși nevoie de săli foarte sterile… Condițiile pentru chirurgia vertebrală, astăzi, nu sunt decât în două centre de stat: la Spitalul Oblu, de la Iași (…) și la Cluj sau la Timișoara…”, dezvăluie chirurgul.

La spitalele private condițiile pentru chirurgia vertebrală sunt optime. „Polul de chirurgie cerebrală astăzi este unul singur în România: La Monza se operează tot atâtea creiere cât în toată țara la un loc”, spune medicul Vâjeu. Dar oare câți români își permit să se opereze în regim de spital privat?

În episodul următor dr. Ciprian Vâjeu va expune motivele pentru care bolnavii români, care își permit, preferă să meargă să se opereze sau să se trateze în străinătate în loc să apele la serviciile medicale din România.

Va urma…

Dr. Ciprian Vâjeu este român, ploieștean, medic ortoped specialist în chirurgia coloanei vertebrale și președinte al Societății Franco-Române de Chirurgie Vertebrală. În prezent dr. Ciprian Vâjeu operează în Franța, la Dijon și, periodic, vine în România pentru a opera, în regim privat, traumatisme ale coloanei vertebrale.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

2 COMENTARII

  1. Nu se intorc medici din cateva puncte de vedere:
    -Nu exista posturi libere
    -Nu sunt platiti pe masura
    -Birocratia mare
    -In afara sunt si apreciati si platiti,au si bonusuri ceea ce in Romania nu cred ca se poate.

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -