- Publicitate -

Zilele Orașului Ploiești, acum șase ani

Data:

zilele-orasului-ploiesti-2011Zilele Orașului Ploiești sunt sărbătorite, anul acesta, în perioada 27-29 mai. Iată ce scria presa despre acest eveniment, în preajma ediției din primăvara anului 2005.

”Ploiești – 19 mai 2005
Din vremea legendarului Moş Ploae, cel care în timpuri de restrişte s-a stabilit la marginea sălbaticilor şi măreţilor codrii ai Vlăsiei sau din timpurile unui binecuvântat descălecat al voievodului Mihai Viteazul, povestea ploieştenilor curge lin sau învolburată, rostită prin cuvinte şi necuvinte de glasul de îndârjire şi speranţă ce răzbate din fiinţa oamenilor de aici.

Ploieştiul freamătă de nou şi de semnificaţii proprii, respiră istorie şi viitor, este un loc al deschiderii şi oportunităţii. Un oraş în care te simţi contemporan cu Caragiale sau Nichita şi unde unicitatea acestui spaţiu se clădeşte din individualităţi.

- Publicitate -

Oamenii acestui loc ştiu să îşi înţeleagă trecutul şi să privească optimist viitorul, iar oraşul lor merită să fie sărbătorit. Astfel, în spiritul tradiţiei, „Zilele Oraşului Ploieşti” se vor desfăşura anul acesta în perioada 20-22 mai. Evenimentul va fi sub semnul celebrării Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi va avea menirea să aducă bună dispoziţie şi bucurie tuturor celor care iubesc acest oraş. Cu acest prilej va fi sărbătorită şi data care marchează prima atestare documentară a Ploieştiului.

PROGRAM «ZILELE ORAŞULUI PLOIESTIULUI»

Joi, 19 mai 2005

- Publicitate -

Ora 14.00 – Festivitatea de premiere a Concursului “Cel mai frumos bloc” Compania Unilever şi Primăria Municipiului Ploieşti – Muzeul de Istorie

Ora 16.30 – Vernisaj “Salonul de primăvară” – secţiunea pictură – sculptură – Galeriile de Artă

Ora 17.00 – Vernisaj “Salonul de primăvară”- secţiunea grafică – artă decorativă – Muzeul de Artă

- Publicitate -

Elena Udrea și-a retras cererea de eliberare condiționată

Elena Udrea, încarcerată la Penitenciarul Târgșor, și-a retras cererea de eliberare condiționată care fusese înregistrată la Judecătoria Ploiești. Potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres, Elena...

Ora 18.00 – Lansare de carte “Amintiri”, arhitect Toma T. Socolescu, Editura “Caligraf” Bucureşti – Muzeul de Artă

Ora 18.30 – Concert simfonic extraordinar – Filarmonica “Paul Constantinescu”

Vineri, 20 mai 2005

- Publicitate -

Ora 13.00 – Concursuri şi demonstraţii motociclistice, organizate de Bergenbier şi Clubul Silver Pistons – Parcul Bucov

Ora 14.00 – Deschiderea festivitatilor “Zilele Oraşului Ploieşti” – atmosferă specifică începutului de epocă la Ploieşti – Bustul “I.L.Caragiale”

Ora 15.00 – Evocarea istorică a Ploieştiului – Statuia “Mihai Viteazul”

- Publicitate -

Ora 15.00 – Inaugurarea “Târgului de Primăvară” – Parcul Bucov

Ora 15.00 – Concurs de role, premii „Unilever” – Parcul “Mihai Viteazul”, pista de role

Ora 16.30 – Spectacol în aer liber – Parcul “Mihai Viteazul”

- Publicitate -

Ora 17.00 – Concerte în aer liber cu muzică rock (MotoRRock) şi bere Bergenbier – Parcul Bucov

„Stone Fiction”; „Sahara”; „Pistol cu capse”; „Ivory”; „Nociv”; „I.P.R.”; „Mike&The Blue Spirit”; „Rock’n’Ghena”; „L.O.S.T.”; „Avaskild”; „Crize”

Ora 22.00 – „Timpuri noi”

- Publicitate -

Ora 19.30 – Festivitate de premiere – Concurs de teatru pentru licee – Teatrul „Toma Caragiu”

Sâmbătă, 21 mai 2005

Ora 11.00 – Slujbă religioasă – Biserica “Sfinţii Împăraţi “Constantin şi Elena”

Ora 12.00 – Parada motocicletelor – Gara de Sud – Monumentul Vânătorilor

Ora 12.30 – Motocicliştii vor oferi jucării copiilor – Platoul Palatului Administrativ

Ora 12.30 – Muzică de promenadă- Bulevard Rondul I

Ora 13.00 – Concursuri şi demonstraţii motociclistice, organizate de Bergenbier şi Clubul Silver Pistons – Parcul Bucov

Ora 16.00 – Concerte rock: „Evo”; „Sedativ”; „H8”; „Coma”; „B-ton”; „Trooper”, „Zebre”; „Riot” – Parcul Bucov

Ora 18.30 – “Majestic cu 4 anotimpuri” Spectacol oferit de Teatrul de revistă, asociaţiilor câştigătoare la concursul “Cel mai frumos bloc” – Teatrul “Toma Caragiu”

Ora 20.30 – Premierea familiilor ploieştene „Constantin şi Elena” (obligatoriu certificat de căsătorie) – Parcul Bucov

Ora 21.30 – Concert extraordinar „PHOENIX”

Focuri de artificii

Duminică, 22 mai 2005

Ora 9.10 – Reuniunea hipică de primăvară – Hipodromul Ploieşti

Ora 10.00 – Concursuri sportive pentru copii: role, cros, biciclete. Echipament şi premii oferite de Unilever – Bulevard – de la Gara de Sud la Poştă

Ora 12.30 – Muzică de promenadă – Bulevard – Rondul I

Ora 12.00 – Casa Hagi Prodan

Ora 18.30 – Spectacol de varietăţi, oferit persoanelor de vârsta a treia – Casa de cultură a sindicatelor”

Sursa: comunicatedepresa.ro

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Am ajuns paralizat la SJU și am plecat pe picioarele mele”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

Expunerea la soare fără protecție, risc major pentru sănătatea pielii

O singură arsură solară poate avea consecințe pe termen...

Medicul Carmen Ionică m-a salvat după un diagnostic greșit”

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun” dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Caffe Milano: Povestea înghețatei italienești din Ploiești

În centrul Ploieștiului, de zece ani de zile, funcționează...

Cofetăria Le Bonbon din Ploiești și povestea tortului viral

În Ploiești, pe Bulevardul Petrolului, se află laboratorul Cofetăriei...

Măcelăria Pion din Ploiești, mezeluri ca pentru la ei acasă

Gabriel Barbu nu are birou cu vedere panoramică, aflat...
- Publicitate -

Exclusiv

Ce fac foștii primari ai Ploieștiului (II)

După 1990, Ploieștiul a avut mai mulți primari, alegerile...

Apelul profesorilor Școlii Podenii Noi: ”În loc de flori, ajutați o familie greu încercată”

Cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale Podenii Noi au făcut...

Un prahovean folosește Loganul pentru muncile câmpului VIDEO

Un cititor ne-a trimis imagini suprinse recent pe un...

Ce mai fac foștii primari ai Ploieștiului (I)

Istoria Ploieștiului după 1990 a cunoscut numeroase perioade zbuciumate....

Cum arată viața în Prahova unde apa e cu porția, dar factura întreagă

A venit vara, au venit și opririle de apă...

Ai un pont?

Trimite-ne un mesaj pe WhatsApp la 0785 075 112

- Publicitate -

Știri noi

Elena Udrea și-a retras cererea de eliberare condiționată

Elena Udrea, încarcerată la Penitenciarul Târgșor, și-a retras cererea...

Un ploieștean rămas fără picioare nu are drept de însoțitor

„Numele meu este Andrei Niculae și sunt un pensionar...

Ce fac foștii primari ai Ploieștiului (II)

După 1990, Ploieștiul a avut mai mulți primari, alegerile...

Cazinouri fără cont: Cum funcționează și cât de sigure sunt acestea?

Poate de multe ori ți se pare că procesul...

Saună în tramvaie, la Ploiești. Prahova, sub cod galben de caniculă

Prahova se află, joi, sub cod galben de caniculă...
- Publicitate -

Emisiuni

Podul de la Blejoi rămâne închis circulației!

Deși vineri, 20 iunie, trebuia reluată circulația rutieră pe...

Povești care inspiră, la Bizz.Club Ploiești

Călin Iepure - CEO BIZZ.CLUB România a fost invitatul...

Se scumpește energia electrică! Facturi duble după 1 iulie

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au...
- Publicitate -

Vox Publica

Navetiști batjocoriți, directorul CFR Călători case în Dubai

”De când a venit căldura, murim în trenurile jegoase...

Cum execută „politrucii” cultura și învățământul prahovean

Se agită apele în frumosul și bogatul județ Prahova,...

PSD obține „rotativa”. Deci ne îngroapă în continuare

Am scris și am fost criticată de cititori pentru...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Elena Udrea și-a retras cererea de eliberare condiționată

Elena Udrea, încarcerată la Penitenciarul Târgșor, și-a retras cererea...

Misiune de salvare a unei persoane căzută în canal, la Berceni

Printr-un apel la 112 a fost anunțat faptul că...

Vicepreședintele ANCOM anunță demisia consilierului Marian Iorga

Marian Iorga, fostul director al Hidro Prahova și fost...
- Publicitate -

Ploieșteanul care și-a agresat fosta soție a fost arestat

Cazurile de ”violență domestică” sunt din ce în ce...

Primăria Măgurele: mână criminală la incendiul stației de epurare

Noaptea trecută, stația de epurare a comunei Măgurele a...

Mihaela Rus, reevaluată. Nu renunță la plângerile penale

Mihaela Rus, manager al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești...