Incendiul a izbucnit pe strada Sinăii, potrivit ISU Prahova, iar flăcările au cuprins două locuințe.
Noapte agitată pentru pompierii ploieșteni. Un incendiu izbucnit în urmă cu puțin timp pe strada Sinăii din Ploiești și a afectat două locuințe.
UPDATE:
Pompierii ajunși la fața locului au constatat că flăcările au afectat două locuințe, una compusă din parter, etaj și mansardă, iar cealaltă cu un singur nivel. „Sunt 14 echipaje la fața locului, atât de la Detașamentul nr. 1, cât și de la Detașamentul nr. 2 din Ploiești”, ne-a declarat plt. Raluca Vasiloae, ofițer Serviciul Relații Mass-Media din cadrul ISU Prahova. La fața locului au ajuns nouă autospeciale cu apă și spumă, o ambulanță de la SJA, una de la SMURD, precum și două autospeciale pentru intervenția la înălțime, cât și grupa operativă condusă de șeful ISU Prahova, col. Nicolae Popescu.
